Janel Iosub (foto), fostul director al Locativserv a avut ieri o noua incercare de intimidare la adresa tvmneamt.ro, amenintand cu ”judecatorii si procurorii”.
Cel mai probabil, el nu-si mai poate tine nervii in frau dupa ce tvmneamt.ro a dezvaluit practicile sale in relatia cu angajatii incomozi. Sase dintre ei au castigat deja procesele intentate impotriva deciziei de demitere pe vremea cand Iosub (autoproclamat ”justitiarul”) era director interimar al Locativserv, functie in care a ajuns cu sprijin politic. Oamenii il acuza pe Iosub ca le vorbea urat, ii jignea, ii ameninta si chiar ii spiona cu tehnica de inregistrare audio montata in diverse locuri din sediul Locativserv.
Dupa ultimul articol pe aceasta tema, ”JUSTIȚIARUL” JĂNEL I-A CONCEDIAT ABUZIV, LOCATIV PLĂTEȘTE. ÎNCĂ UN PROCES CÂȘTIGAT DE ANGAJAȚI, publicat ieri, Janel Iosub a trimis doua sms-uri pe numarul de telefon personal al autorului articolului, unul dintre ele avand urmatorul continut: ”Multumesc frumos pentru ca ma ajuti cu probe la dosar! Te rog eu sa scrii zi de zi despre mine pentru a usura munca procurorilor si judecatorilor”
Probabil dandu-si seama ca sms-ul sau poate ramane ca proba, el revine cu un al doilea mesaj in care reitereaza incercarea de intimidare, insa spune ca nu vrea sa ameninte: ”In fine, nu noi solutionam aceste spete ci procurorii si instantele de judecata… nu fac gesturi necugetate sau amenint, etc”
Este clar o actiune de intimidare la adresa noastra, Iosub sugerand ca suntem sau vom fi anchetati de procurori si ulterior trimisi in judecata daca nu ne potolim. Evident ca articolele noastre il deranjeaza foarte tare, pentru ca el face presiuni in interiorul PSD pentru a fi numit din nou intr-o functie de director sau pe un alt post de conducere la o companie din subordinea CJ Neamt, iar scoaterea la iveala a gainariilor facute i-ar putea face pe cei responsabili sa se gandeasca de doua ori inainte sa-l mai sprijine pe Iosub sa ajunga in vreo functie platita din bani publici. Din informatiile noastre, el vizeaza sau viza si functia de director la ADIURBTRANS, insa fara succes pentru ca cine s-a fript cu ciorba, sufla si in iaurt.
Reamintim ca Janel Iosub a intentat procese mai multor jurnalisti din Piatra- Neamt, pentru care a fost platit un avocat din banii Locativserv, cu 2.000 de lei pentru fiecare proces. Bine-nteles, tot in scop de intimidare. La aceasta ora, tvmneamt.ro are doua procese intentate de ”justitiar”, unul in nume propriu si altul in numele companiei. Evident ca si aceste procese sunt in scop de intimidare, mai ales ca sunt pe banii platitorilor de taxe si impozite din Piatra- Neamt, deci pe ”justitiar” nu-l costa nimic.
Nu este prima data cand Janel Iosub recurge la astfel de incercari de intimidare si amenintare la adresa noastra. Avem si probe in acest sens, pe care le vom face publice la momentul oportun. Nutrim insa speranta ca mai sunt si oameni normali la cap in partidele politice si nu se va mai incumeta nimeni sa-l planteze in vreo functie cum a fost cea de director Locativserv. Speram de asemenea, ca vad si magistratii care judeca procesele intentate de el, la ce mod intelege Janel Iosub ca se face justitie.
Ionut CORFU
2 comentarii. Leave new
Janel …dar matale chiar te crezi ziarist stimabile domn ?!? Sa-ti dau ex de jurnalisti adevarati ? Din P. Nt.
Se impune o corectie. Janel nu a ajuns director „cu sprijin politic”. Janel a fost pus politic in functia de director. PSD nu sprijina. PSD pune, monteaza, toarna, bate, insurubeaza,regleaza (conturi), Impinge, taie,tuna, aduna, petrece, face si desface. OK?