AdministratieLocalNational
Citit de: 8 ori

jud. Neamț- Fondurile pentru Casa Verde s-au epuizat

ITM Neamț- zilieri exploatați ilegal. 12 muncitori la negru găsiți la un agricultor
Biciclist din Costișa accidentat grav de o autoutilitară

Fondurile pentru programul ”Casa Verde”, alocate judetului Neamt au fost epuizate, se arata intr-un comunicat al Prefecturii Neamt:

”Instituţia Prefectului a urmărit modul de desfăşurare a Programului „Casa Verde” , program gestionat, la nivelul judeţul Neamţ  de către  Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM).

Astfel, astăzi, 13 octombrie a.c., sumele alocate judeţului Neamţ pentru Programul „Casa Verde”, în valoare totală de 1.899.924,58 lei,  au fost epuizate înregistrându-se un total de 308 dosare.

„Instituţia prefectului a fost informată în permanenţă despre  evoluţia activităţilor din cadrul Programului, asigurându-ne astfel că nemţenii care au dorit să aplice pentru acest program vor beneficia, în cadru legal, de fondurile puse la dispoziţie de guvern pentru implementarea sistemelor de încălzire care folosesc energie verde. În cele patru zile de desfăşurare a Programului   salariaţii APM s-au mobilizat exemplar, după prima zi depunându-se 169 de dosare, ceea ce ne-a situat pe  locul 2 la nivel naţional. După epuizarea sumei alocate judeţului, în cea de-a treia zi am primit o suplimentare de 469.164,58 lei, suma care s-a consumat imediat în ziua următoare. Trebuie să remarcăm şi sprijinul profesionist acordat de către jandarmi , Agenţiei pentru Protecţia Mediului, neînregistrându-se incidente” a precizat prefectul Niculina Dobrilă.

Prin Programul „Casa Verde” populaţia beneficiază de finanţare prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă.

Echipamentele finanţate prin programul „Casa Verde” sunt panourile solare şi pompele de căldură, cuantumul finanţării nerambursabile prin AFM fiind în funcţie de tipul instalaţiei.”

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: casa veree, finduri casa ver epuizate, nemt
Articolul anterior
ITM Neamț- zilieri exploatați ilegal. 12 muncitori la negru găsiți la un agricultor
Articolul următor
Biciclist din Costișa accidentat grav de o autoutilitară

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed