Judetul Neamt este pe lista judetelor care ar putea primi refugiati de razboi din Ucraina, au declarat pentru tvmneamt.ro surse oficiale, la Prefectura fiind deja luata in calcul o astfel de posibilitate.
Aflat in apropierea granitei cu Ucraina (150 de km de la cel mai nordic punct), judetul Neamt ar putea primi refugiati alaturi de judetele Suceava, Iasi, Botosani sau Maramures.
Conform MAPN, Romania ar fi pregatita sa primeasca 500.000 de refugiati. Potrivit unor estimari ONU, numarul total al refugiatilor de razboi din Ucraina, ar putea depasi 5 milioane si ar putea fi cea mai grava criza umanitara.
De baza materiala pentru cazare, se va ocupa ISU. In Neamt au avut loc deja exercitii privind taberele de cazare. In anul 2019 s-a simulat o astfel de situatie, fiind amplasate corturi si o bucatarie de campanie in zona Manastirii Secu. În functie de numarul lor, posibilii refugiati ar putea fi cazati si in cladirile unor scoli din judet.
ISU Neamt are deja in dotare o tabara mobila in care pot fi gazduite 200 de persoane. ”ISU Neamț are în dotare o tabără mobilă pentru persoane sinistrate/evacuate în sistem containerizat și o bucătărie rulantă auto achiziționată prin intermediul proiectului MULTIRISC – Programul Operațional Infrastructură Mare pompierii au fost dotați
Echipamentele sunt achiziționate cu scopul de a crește nivelul de siguranță al populației, prin dotarea tehnică eficientă şi modernă, pentru a asigura un răspuns mai bun în situații de urgență.
Tabăra mobilă este compusă din trei containere identice și o bucătărie rulantă auto, care poate fi utilizată în situațiile în care se impune dislocarea cât mai aproape de locul unui eveniment de amploare. Bucătăria rulantă auto poate asigura prepararea porțiilor de mâncare pentru persoanele din tabără.
În fiecare container sunt:
• 10 corturi destinate cazării persoanelor (suprafață de 25 mp),
• un cort care poate fi folosit ca bucătărie sau sală de mese cu o suprafață de 96 mp,
• 10 sisteme de climatizare,
• un sistem de iluminat,
• 67 paturi pliante,
• 67 saci de dormit,
• 10 seturi de mese cu bănci.
Tabera mobilă are mobilitate mare, care pot asigura cazarea a 201 persoane afectate de diferite situații de urgență sau cazarea personalului propriu în misiuni speciale pentru perioade lungi de timp, dar şi facilităţi de asigurare a hrănirii pe o perioadă de mai multe săptămâni”, a declarat pentru tvmneamt, lt. Irina Popa, purtator de cuvant ISU Neamt.
Seful IGSU, generalul Dan Paul Iamandi, a declarat in urma cu scurt timp pentru Radio Europa Libera, ca instalarea unei astfel de tabere mobile durează 12 ore din momentul în care a containerul IGSU a ajuns la locul decis pentru amplasare. Oficialii din prefecturi și cei ai ISU au făcut un plan în teritoriu pentru a se identifica locurile pentru ridicarea unor astfel de tabere mobile pentru refugiații care ar putea sosi din Ucraina. Acesta a mai precizat că nu s-a luat încă decizia activării centrelor pentru refugiați în județele de graniță din nordul țării și județul Tulcea.
Reamintim ca in aceasta dimineata, a inceput invadarea Ucrainei de catre armata rusă:
A început războiul! Rusia a atacat Ucraina: ”Putin tocmai a lansat o invazie pe scară largă”
Ionut CORFU