Jurnalistul nemtean Daniel Vinca (redactor sef- vestea.net) este nominalizat la premiul pentru jurnalism in cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială 2019, informeaza DGASPC Neamt. Au mai fost nominalizati la diverse categorii, cadre medicale, lucratori din sistemul de asistenta sociala si directoarea DGASPC Neamt, Cristina Pavaluta. Nemtenii nominalizati pot fi votati AICI, la sectiunea Vot 2019. Se poate vota pana pe 25 februarie. Premiile vor fi decernate pe 19 martie pe scena Ateneului Român, gazda evenimentului fiind tot o nemteanca, Andreea Marin- Ambasadorul Excelenţei în Asistenţă Socială.
Comunicat de presa, DGASPC Neamt:
Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România a lansat luni, 18 februarie, competiţia pentru premiile ce vor fi oferite în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială 2019. Printre nominalizările la premiile ce se vor acorda în cadrul galei se regăseşteşi DGASPC Neamț ca urmare a rezultatelor obținute în 2018 în domeniul protecţiei copiilor și persoanelor defavorizate.”Această nominalizare se datorează în primul rând echipei noastre de profesioniști, echipă ce pune suflet, devotament și se implică pentru a oferi beneficiarilor cele mai bune servicii. Este o nominalizare cu care ne mândrim iar dacă ne sunteți alături și credeți în noi, vă rugămsă ne votați. Votul dumneavoastră ne ajută și ne onorează!”, a declarat Mirela Negruș, președintele Sucursalei Neamț a Colegiului Național al Asistenţilor Sociali din România și directorul general adjunct al DGASPC Neamț.
Au mai fost nominalizate la diverse categorii Ana Maria Radu, Diana Elena Lungu, Alina Elena Chiriac, asistenți sociali în cadrul DGASPC Neamț precum și Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț, nominalizată la premiul pentru întreaga carieră în asistență socială. Au fost nominalizați și alți specialiști în asistență socială din județul Neamț sau profesioniști care au susținut și promovat activitatea de asistență socială precum Daniel Manea, din cadrul Spitalului Județean Piatra Neamț, Rodica Bălan, de la Spitalul Municipal Roman, Mihaela Anghel de la Direcția de Asistență Socială Piatra Neamț, Geanina Chirugu și Doinița Hînceanu de la Direcția de Asistență Socială Roman, Eliza Ventaniuc de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Neamț precum și jurnalistul Daniel Vinca, nominalizat la premiul pentru jurnalism. Potrivit regulamentului, în perioada 18-25 februarie 2019 toți cei nominalizați pot fi votați accesând site-ul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, direct la secțiunea Vot 2019 la adresa http://poll.cnasr.ro/
Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială, ediţia a VI-a,va avea loc în data de 19 martie 2019, pe scena Atenului Român, unde vor fi înmânate și premiile câștigătorilor. Organizată cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale, Gala este evenimentul în care asistenţi sociali din întreaga ţară, autorităţi, jurnalişti, sărbătoresc realizările profesiei pentru a transmite un mesaj cu privire la conştientizarea contribuţiilor din domeniul social şi nevoia acţiunilor ulterioare. Gazdă a evenimentului va fi cea care a sprijinit Gala încă de la prima ediţie, Andreea Marin- Ambasadorul Excelenţei în Asistenţă Socială iar organizatorii pregătesc un spectacol de excepţie.
Ionut CORFU
ASTA E O GLUMA BUNA