Cei peste 700 de elevi din Neamt care nu au promovat Bacalaureatul nici in cadrul celei de-a doua sesiuni nu vor avea privilegiul de a se inscrie la facultate anul acesta. Cel putin asa sustine ministrul Educatiei, Remus Pricopie, care a dezmintit faptul ca printr-o ordonanta de urgenta a fost reglementata inscrierea la universitate fara diploma de Bac.
Sintagma de «colegiu», care apare in Ordonanta de Urgenta, are acelasi sens cu acela de «scoala postliceala», cu diferenta ca aceasta forma de invatamant poate fi organizata si de universitati.
Atat Legea Educatiei Nationale, cat si metodologia recent adoptata reglementeaza organizarea si functionarea invatamantului tertiar nonuniversitar. De altfel, metodologia contine chiar in titlul sau sintagma de «invatamant tertiar nonuniversitar».
Universitatile acreditate pot infiinta unitati de invatamant preuniversitar, in speta colegii, la care au acces, ca si pana acum, inclusiv absolventii de liceu fara diploma de Bacalaureat. Aceste persoane nu au calitatea de student si nu urmeaza cursurile unei falcultati, ci, in spatiul oferit de o universitate, desfasoara activitati specifice scolilor postliceale. Drept urmare, la absolvirea colegiului, cursantii primesc o diploma de certificare a calificarii profesionale, nu una care ar putea echivala cu un program de licenta.
Ca o forma de stimulare a continuarii studiilor si de integrare a absolventilor de liceu (cu sau fara diploma de Bacalaureat) pe piata muncii, acestia au avut intotdeauna posibilitatea de a urma cursurile unei scoli postliceale. Incepand cu anul scolar 2014-2015, acest lucru se poate face inclusiv in spatiul si sub organizarea unei universitati. Altfel spus, institutiile de invatamant superior acreditate pot organiza scoli postliceale cu o durata de 1-3 ani. Statutul acestei forme de invatamant este cel tertiar nonuniversitar.
Asadar, tinerii fara Bac se pot inscrie la „colegii”, acestea avandu-si sediul in incinta universitatilor, pot urma cursurile acestor institutii cu o durata de 1 pana la 3 ani, iar la absolvire vor capata diploma de certificare a calificarii profesionale la fel ca in cazul oricarei absolviri de scoala postliceala.