Consilierul județean USR, Laurențiu Crețu, a răbufnit la adresa lui Ion Asaftei, consilier județean cu atribuții de președinte interimar al CJ Neamț, pus și susținut în funcție de PSD, ca înlocuitor al lui Arsene. Crețu îi reproșează lui Asaftei că nu reușește să scoată la liman proiectul noului spital. În timp ce alte județe au semnat demult contractele de finanțare pentru spitale, județul Neamț nu primește decât amânări peste amânări, fără să poată furniza cineva vreo explicație. ”La ultima ședință de Consiliu Județean, cu prezență fizică, domnul președinte interimar a fost din nou întrebat despre subiectul noul spital județean Neamț, finanțarea, dânsul a spus că urmează în puține zile să plece din nou la București, pentru o perioadă mai lungă, pentru a umbla după cofinanțare. El tot umblă. De când a fost numit, tot umblă”, a spus Laurențiu Crețu în emisiunea ”Revista presei altfel…”, realizată de Cezar Filip la Monitor TV.
Crețu bănuiește că Asaftei merge la București nu pentru spital, ci în interes politic propriu și îi transmite să își dea demisia. ”Probabil stă mai mult la București, nu știu… probabil mai există în acest moment și o fuziune între ALDE și PNL. Și probabil merge… nu știu, are legătură cu propriul scaun al dumnealui, să vedem. Pentru că să nu uităm, dânsul este și vicepreședinte la ALDE la nivel național. Probabil mai negociază ceva în privința fuziunii. Acum, referitor la spitalul județean Neamț, nu văd niciun răspuns. El tot merge, tot negociază, ba se duce la Vaslui, ba se duce la Bacău, dar ei deja semnaseră (n.red. referire la episodul când Asaftei spunea că urmează să semneze la Vaslui contractul de finanțare pentru noul spital, însă cele două județe semnaseră contractele cu o săptămână înainte de declarația interimarului de la CJ Neamț).
A admis, a admis, dar nu se poate… de ce nu-și dă demisia atunci, dacă admite (n.red. recent, Asaftei a admis că a fost prost informat). Să-și dea demisia. Dacă tu informezi cetățenii, dai o astfel de informație, că eu merg săptămâna viitoare la Bacău sau la Vaslui să semnez, în momentul în care Bacăul și Vasluiul semnaseră cu șase zile înainte. Deci, dânsul nu știa despre ce este vorba. Nu știa că cele două spitale semnaseră deja finanțarea. Mi se pare că ești… slab informat, ca președinte de Consiliul Județean.
Tu în acest moment, ești președinte de Consiliu Județean Neamț. Dacă nu reușești să duci lucrurile, să le urnești, lasă pe altul”, a mai declarat Laurențiu Crețu.
Pronosticurile privind construirea noului spital, sunt extrem de rezervate. Spitalul ar trebui terminat în luna iulie 2026, adică peste doi ani și opt luni, însă până astăzi nu a fost semnat nici măcar contractul de finanțare, la care ar trebui să se mai adauge o cofinanțare de 82 de milioane de euro, bani pe care PSD-iștii sperau să obțină de la guvern, la rectificarea bugetară. Numai că ieri, Ministrul de Finanțe a anunțat că în acest an (prima dată după Revoluție) nu se va face rectificare bugetară. Prin urmare, nu va fi nici cofinanțare pentru noul spital promis de PSD în Neamț. Și nici nu se întrevăd speranțe privind obținerea de bani de la Guvernul Ciolacu, întrucât potrivit informațiilor tvmneamt.ro, actualii lideri ai PSD Neamț nu au deloc trecere la centru.
Declarațiile lui Crețu, de la minutul 12:30
Ionut CORFU
Domnilor de la usr și nu numai, ce așteptați de la un bătrânel , el se lupta cu prostată, bolile bătrâneți , voi cei tineri din consiliu luați taurul de coarne și arătați că meritați votați și eu va spun că meritați , trebuie să scăpăm de relicvele astea o data, daca lui Carabulea o să îi vadă până la urmă investiția care a blocat orașul , de ce sa nu vă iada și vouă, curaj că sunteți țineri. Domnul Iacob , mergeți prin județ și arătați oamenilor și fizic cat a putut să fure PSD , curaj!
Adevărați securiști sunt urmașii lui Iliescu, PSD , nu ce ne spun televiziunile mafioto -securiste care ne spun seara de seara că usr sunt securiști. Sunteți prea tineri și majoritatea din voi când securitatea asuprea poporul, voi erați in scutece sau la gradinite
“ actualii lideri ai PSD Neamț nu a deloc trecere la centru.”
Analfabetule, du-te la sapa!
PS:Cand pleci ia-l si spalatorul ala de masini cu tine.
PS:Cand pleci ia-l si PE spalatorul ala de masini cu tine.
Dacă dumneata ai mâncat o prepoziție însemnă că ești analfabet?
Uite-așa ne lăsăm antrenați în certurile ăstora care fac circ înainte de alegeri.
Vă salut!
“ Crețu bănuiește că Asaftei merge la București nu pentru spital, ci în interes politic propriu…” vi se pare o propozitie corecta din pubct de vedere al topicii? E corect… gramatical?!
Data viitoare va rog sa imi spuneti ce am voie sa zic si ce nu.