Legea Educației- Deputatul Leoreanu: ”Construim fundația primei reforme autentice a sistemului educațional din România”

0

Actualizarea sistemului românesc de învățământ este o datorie pe care trebuie să ne-o asumăm pentru asigurarea viitorului acestei generații și a generațiilor următoare, a transmis ieri intr-o conferinta de presa, deputatul PNL de Neamt, Laurentiu Leoreanu, mentionana ca demersul privind noua Lege a Educatiei, face parte din proiectul ”Romania Educata”, lansat de presedintele Iohannis.

1948 este anul în care, prin decretul pentru reforma învățământului, a fost modificat major sistemul de învățământ românesc. De 74 de ani ducem lipsa unei reforme macro-sistemice a sistemului de învățământ, de 74 de ani peticim parcursul școlar al elevilor, parcursul profesional al personalului didactic și evoluția acestei țări, consecință fiind creșterea gradului de analfabetizare și analfabetizare funcțională a României. Da, școala românească produce performanță, dar discrepanțele între școli sunt atât de mari încât generează rupturi de dezvoltare socială și educațională care se văd în societate.

Prin actualul proiect de lege construim fundația primei reforme autentice a sistemului educațional din România, aducând modificări concrete, dar, cel mai important, aducând structură, claritate dar și flexibilitate în ecosistemul educațional – elev, student, părinte, profesor, administrație, legislativ, guvern.

Punem în centrul sistemului dezvoltarea individului, fie că vorbim de elev sau cadru didactic. Elevul își recâștigă capacitatea de învățare și de incluziune socială și profesională, cadrele didactice își recâștigă statutul socioprofesional prin creșterea calității actului didactic atât cu ajutorul dezvoltării profesionale dar și prin finanțarea sistemului de învățământ astfel încât metodele și instrumentele utilizate să fie actualizate.

Toate aceste deziderate care reprezintă baza reformei învățământului românesc au apărut urmare celei mai mari consultări din sistem la care am participat și noi prin inițierea dezbaterilor cu sute de cadre didactice și zeci de reprezentanți ai părinților, elevilor și reprezentanți ai autorităților publice locale din Bicaz, Târgu Neamț, Piatra Neamț și Roman, în 11 și 12 august 2022”, a declarat Laurentiu Leoreanu.

Declaratiile complete, de la minutul 11:30:

I.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.