AdministratieLocal
Citit de: 4 ori

Leoreanu anunță o lovitură cruntă pentru Apaserv! Din luna iulie, Romanul trece pe ApaVital- Iași

Pentru ce au plătit nemțenii peste o sută de mii de euro. Asaftei, dedicație specială pentru Arsene
Ceremonie militară în Piatra Neamț, de Ziua Drapelului Naţional al României
Deputatul PNL Neamț, Laurențiu Leoreanu, anunță vremuri foarte grele pentru Apaserv. Potrivit acestuia, din luna iulie, Romanul trece pe serviciile Apa Vital Iași. ”Facem pași mari spre punctul final în care municipiul Roman va avea un nou furnizor de servicii de apă și canal!
Astăzi, forurile de conducere ale ApaVital Iași și ARSACIS au aprobat actul adițional prin care municipiul Roman va primi servicii din partea companiei ieșene. Până la finalul acestei luni, contractul de delegare va fi semnat și din luna iulie ApaVital va deveni operatorul oficial de servicii de apă și canal în municipiul Roman.
Așa cum am promis, am urmărit cu mare atenție și cu seriozitate pașii necesari în rezolvarea problemei apei la Roman, iar foarte curând vom intra pe un nou drum, cu un partener profesionist și implicat, împreună construind pentru a depăși deficiențele cumulate în anii în care ApaServ a neglijat Romanul și pe romașcani”, transmite Laurențiu Leoreanu.
I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Leoreanu anunță o lovitură cruntă pentru Apaserv! Din luna iulie, Romanul trece pe ApaVital- Iași
Articolul anterior
Pentru ce au plătit nemțenii peste o sută de mii de euro. Asaftei, dedicație specială pentru Arsene
Articolul următor
Ceremonie militară în Piatra Neamț, de Ziua Drapelului Naţional al României

Ești de acord? Sau ai altă părere?

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed