AdministratieLocalNationalPolitica
Citit de: 2 ori

Liberalii nemțeni anunță vouchere de vacanță pentru angajații din privat, începând cu anul viitor

DSP Neamț: Luna Națională de Informare despre Vaccinare – aprilie 2023. „Pentru copilul tău fiecare doză de vaccin contează!”
DISPOZIŢIE privind convocarea Consiliului Local Piatra Neamţ în şedinţă extraordinară

Liberalii nemțeni anunță că voucherele de vacanță pentru angajații din mediul privat, ar urma să devină realitate începând cu 1 ianuarie 2024.

Proiectul de lege inițiat de senatorul PNL Eugen Țapu Nazare a fost depus la Senat. ”Am depus în Senatul României Propunerea legislativă prin care circa 4,2 milioane de salariați din sectorul privat vor beneficia de vouchere de vacanță, în valoare de 1.450 lei/an/salariat, similar cu salariații din sectorul bugetar. Contravaloarea acestora va fi asigurată din bugetul de stat,  fără nicio presiune suplimentară pe angajatori.

Această măsură are rolul de revitaliza sectoarele turism și HoReCa, dar și industriile conexe (transport, comerț, servicii, industria alimentară etc.), de a elimina discrepanțele evidente dintre sectorul privat și cel bugetar, dar și de a reduce (indirect) costul fiscal pe angajat, cel mai mare din Uniunea Europeană.

Și pentru județul Neamț impactul va fi unul pozitiv, cu efecte benefice în economia locală”, a declarat senatorul PNL de Neamț.

În acest context, astăzi a avut loc în Piatra Neamț o dezbatere inițiată de liderii PNL Neamț, cu asociațiile și patronatele din turism, sindicatele, reprezentanți ai administrației publice locale, alți actori din societatea civilă și entități private, cu scopul de a se discuta pe larg despre această propunere legislativă, dar și pentru a identifica și alte măsuri care pot fi promovate în sprijinul sectorului privat.

Dezbaterea de astăzi este prima dintr-o serie de astfel de consultări publice pe marginea acestui subiect, care vor avea loc în mai multe orașe din țră. Apoi, legea va fi introdusă pe ordinea de zi a Parlamentului României și se estimează că spre sfârșitul acestui an, va fi adoptată și va intra în vigoare la începutul anului 2024.

Declarații de presă ale liderilor PNL Neamț, după dezbaterea de astăzi:

Ionut CORFU

 

 

Distribuie știrea:

Etichete: începând cu anul viitor, Liberalii nemțeni anunță vouchere de vacanță pentru angajații din privat
Articolul anterior
DSP Neamț: Luna Națională de Informare despre Vaccinare – aprilie 2023. „Pentru copilul tău fiecare doză de vaccin contează!”
Articolul următor
DISPOZIŢIE privind convocarea Consiliului Local Piatra Neamţ în şedinţă extraordinară

Ești de acord? Sau ai altă părere?

2 comentarii. Leave new

  • Mi se pare o masura buna, mai ales pentru oameni care lucreaza la privat cu salarii foarte mici. In acelasi timp, e de adaugat ca sunt si alte lucruri mai bune de facut cu banii decat vouchere de vacanta.

    Răspunde
  • Emilian Barbu
    9 aprilie 2023 16:43

    Puneti-va in telefon, la memento” sa nu uitati. Sa ne spuneti numarul Monitorului Oficial in care va fi publicata legea. Ceea ce faceti acum are legatura cu blana ursului din padure.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed