Comunicat de presă
Organizația județeană a PNL Neamț:
Echipa PNL Neamț va câştiga alegerile din 2024, este o certitudine!
Liberalii nemțeni s-au întâlnit joi, pe 23 martie, într-o şedință extinsă a Biroului Politic Județean, care a avut loc la Târgu Neamț, într-o atmosferă destinsă şi optimistă cu privire la alegerile electorale din anul 2024.
Şedința a fost prezidată de domnul preşedinte al PNL Neamț, George Lazăr şi s-au discutat aspecte organizatorice la nivel de politică locală şi județeană, fiind prezentate şi nouătățile pe plan politic național.
În urma votului biroului politic, echipei liberale din Neamț i s-a alăturat domnul Grigoruță Oniciuc, reputatul director al Colegiului Național „Petru Rareş” şi un om de înaltă valoare, care va întregi organizația şi o va îmbogăți cu vasta dumnealui experiență.
De asemenea, ne-am bucurat să îl primim în biroul politic al organizației pe domnul deputat Tudor Polak, nemțean născut şi crescut aici, care a revenit, practic, acasă. Este un om tânăr, cu viziune şi experiență administrativă şi politică, un sprijin pentru echipa liberală, care este în continuă creştere.
Au fost aprobate, în această şedință, încă 150 de adeziuni în filialele PNL din județ, lucru care arată că oamenii se identifică tot mai mult cu gândirea liberală şi cu planul nostru de acțiune pentru dezvoltarea județului.
Vorbim despre multe persoane fără o experiență politică în spate, dar oameni serioşi care îşi doresc să contribuie la consolidarea județului Neamț şi la îndeplinirea obiectivelor echipei liberale. Unii dintre ei vor fi viitori candidați, oameni harnici, dedicați comunității lor şi motivați să aducă valoare în județ, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure şi să ne confirme că ne facem treaba corect.
Printre invitații noştri s-au numărat, ca de fiecare dată, oameni de afaceri din județul Neamț care rezonează cu pulsul liberal şi ne susțin, precum şi importanți directori de companii, oameni care au încredere în viziunea noastră şi în modelul de guvernare liberal.
În calitate de invitați speciali, ne-am bucurat, de asemenea, de prezența deja familiară a domnilor primari Florin Vîrgă din Săbăoani, Mihai Gontaru din Gârcina şi Ion Nechita din Tazlău.
S-au purtat discuții punctuale cu domnii primari, dar şi cu reprezentanții liberali din fiecare localitate a județului Neamț. Fiecare obiectiv îndeplinit este un pas către victoria pe care PNL trebuie să o obțină şi o va face, la alegerile de anul viitor!
Preşedinte PNL Neamț, George Lazăr: „
„ Noi, liberalii, suntem oameni corecți, dedicați, care ne iubim județul şi ținuturile, care mergem cu inima deschisă spre cetățeni şi ne dorim să vedem cum localitățile noastre înfloresc şi se dezvoltă. Liberalii sunt oameni buni şi muncitori, care pun în centru politicii lor cetățeanul şi nevoile acestuia. Mergem înainte cu principiile care ne ghidează şi ne unesc: libertate, prosperitate şi dezvoltare şi cu încrederea că oamenii buni se alătură celor asemenea lor!”
În intervenții, domnul senator Eugen Țapu Nazare a vorbit despre proiectul său, aflat în dezbatere parlamentară, vis-a-vis de voucherele de vacanță pentru angajații din mediul privat. Este o inițiativă liberală, care nu numai că reduce discrepanțele dintre sectorul public şi cel privat, dar este, totodată, o investiție în turismul autohton şi, automat, în judeţul Neamț. Proiectul a fost semnat de 140 de parlamentari, inclusiv de domnii deputați Laurențiu Leoreanu şi Tudor Polak şi este puternic susținut prin demersuri guvernamentale de preşedintele PNL Neamț, secretar de stat, George Lazăr.
Domnul deputat Leoreanu a încurajat, de asemenea, unitatea echipei şi spiritul proactiv şi a subliniat importanța creşterii componenței organizației PNL Neamț, cea mai bună dovadă că liberalii sunt cea mai puternică şi serioasă forță politică din județ.
Echipa PNL Neamț este tot mai extinsă, unită şi organizată, cu o strategie bine definită pentru atingerea celui mai important obiectiv pentru județ: câştigarea alegerilor locale şi, ulterior, a celorlalte runde de alegeri din anul 2024!
Continuăm cu forță, încredere şi responsabilitate această luptă, pentru nemțeni şi pentru județul Neamț!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.