Local
Citit de: 417 ori

Liceeni chiulangii, găsiți de polițiștii locali prin scări de blocuri

Poliția Neamț: Concurs de fotografie „Școala în siguranță”. Cele mai tari poze vor fi premiate de polițiști
O femeie și-a accidentat propriul fiu în timp ce mergea cu mașina în marșarier

Miercuri, 07 mai 2025, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică  și S.D.P.I. – Poliția Locală Piatra Neamț, împreună cu reprezentantul Inspectoratului Școlar Neamț, inspector Cătălina Grigoraș, au organizat și desfășurat o acțiune pe linie specifică pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar.

Au fost vizate și vizitate Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Al. I. Cuza, Colegiul Național de Informatică, Colegiul Tehnic Forestier, Liceul Ghe. Cartianu, Colegiul Național Ghe. Asachi, Parcul Central precum și zonele din proximitatea acestora.

În acest context, au fost legitimate 24 de persoane, elevi care fie nu se aflau în incinta unităților de învățământ chiar dacă ar fi trebuit să fie la ore, fie se aflau în curtea unităților însă nu participau la cursuri. Liceenilor li s-au adus la cunoștință prevederile legale și obligațiile ce le revin conform Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială (consum de alcool în locuri publice, provocarea de scandal, folosirea de injurii), ale Legii 349/2002 privind fumatul în alte spații decât în cele special amenajate și ale H.C.L. 228/2021 în ceea ce privește păstrarea curățeniei în interiorul și exteriorul școlilor.

În același context, au fost verificate și 6 unități de alimentație publică, pe linia respectării normativelor în vigoare cu privire la vânzarea către minori a băuturilor alcoolice sau a produselor din tutun.

Directorii unităților de învățământ au fost de asemenea, informați despre obligațiile pe care le au elevii în strânsă legătură cu respectarea ordinii și liniștii publice și prevenirea producerii de fapte antisociale.

Reamintim că în conformitate cu prevederile Legii educației naționale, părinții sau tutorii au obligația să trimită copiii la școală pe perioada învățământului obligatoriu. Aceste acțiuni vor continua și în următoarea perioadă, până la finalizarea anului școlar”, informează Poliția Locală Piatra- Neamț.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: găsiți de polițiștii locali prin scări de blocuri, Liceeni chiulangii
Articolul anterior
Poliția Neamț: Concurs de fotografie „Școala în siguranță”. Cele mai tari poze vor fi premiate de polițiști
Articolul următor
O femeie și-a accidentat propriul fiu în timp ce mergea cu mașina în marșarier

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed