Înainte să plece într-o vacanță prelungită (până în luna martie) în Austria, după ce a fost pus pe liber de pe funcția de director de cabinet al primarului Carabelea, Liviu Harbuz face o radiografie succintă a administrației județene, afirmând totodată, că sunt ZERO șanse să se construiască un nou spital județean.

Declarațiile au fost făcute în contextul ingerinței politicienilor în treburile specialiștilor, motiv pentru care s-ar fi prăbușit și podul de la Luțca, în urma supraîncărcării cu beton, soluție adoptată contrar soluțiilor experților, dar care se presupune că ar fi fost dictată politic. ”La Spitalul Județean am avut o tragedie. Au murit oameni. Și? Spitalul e mai rău ca înainte, nu se întâmplă nimic. Avem un Consiliu Județean așa cum îl avem astăzi, că nici nu mai știi cine conduce și cine nu conduce. Partea de decizie atunci când vorbim de spital… a ajuns la cine? La domnul vicepreședinte Chitic? Nu cred că domnul Chitic e persoana potrivită să se ocupe de spital. Bine, nici nu văd cine altcineva ar putea să se ocupe de spital.

Cred că acest spital e sortit eșecului, șansele să avem un spital nou sunt aproape ZERO, deci, asta este condamnare la moarte. Pur și simplu. Pentru că, bun, cad betoane, se sparg drumuri, se întâmplă. Dar, atunci când ai victime pentru că tu ai intervenit politic peste niște experți, nu mai trebuie să spun ce ar trebui să pățești, dar uite că unii au intrat în depresie și nu mai pățesc nimic”, a declarat Liviu Harbuz la Monitor TV.

Contractul de finanțare pentru noul spital nu a fost semnat nici până astăzi, iar lucrările ar trebui finalizate până în vara anului 2026. 

Vezi și

Cum a trecut Harbuz de la director de cabinet, la susținător al primarului Carabelea

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.