Noaptea trecută (8/9 decembrie), în jurul orei 1:00, o Dacia Logan a fost plantată la propriu în pâmântul moale al insulei din giratoriul (în construcție) de pe Bulevardul Decebal din Piatra Neamț, în zona Vânătorul și Pescarul.

După producerea accidentului, persoana de la volan a plecat de la fața locului, lăsând mașina așa cum era.

Conform Primăriei Piatra Neamț, în jurul orei 10, proprietarul a luat mașina din giratoriu cu ajutorul unei platforme de tractare.

Astăzi la ora 11, purtătoarea de cuvânt de la IPJ Neamț a declarat pentru tvmneamt.ro, că polițiștii nu știu cine se afla la volan, pentru că nu s-a prezentat nimeni la poliție să declare evenimentul rutier. Întrucât nu există indicii că accidentul s-a soldat cu victime, polițiștii așteaptă să treacă 24 de ore de la producerea accidentului, și dacă în acest interval nu declară nimeni evenimentul rutier, se trece la verificări. ”Până la acest moment nicio persoană nu s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Piatra-Neamț pentru a declara evenimentul produs.

Potrivit OUG 195/2002 conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor si/sau alte pagube materiale sunt obligati să se prezinte la unitatea de poliție competentă, pe raza căreia s-a produs accidentul, în termen de cel mult 24 de ore, de la producerea evenimentului, pentru întocmirea documentelor de constatare”, a spus insp. pr. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.

I.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.