Local

”Luptători” din Gîrcina, băgați la arest după o bătălie la cârciumă

0

La data de 5 iunie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați de către un bărbat, de 30 de ani, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni.

Din primele cercetări efectuate de către polițiști a reieșit că, în timp ce bărbatul în cauză se afla în curtea unei societăți comerciale din localitatea Gârcina, pe fondul unui conflict izbucnit spontan, ar fi fost agresat fizic de doi tineri, în vârstă de 20, respectiv 26 de ani, ambii din aceeași localitate, fiind tulburată astfel ordinea şi liniştea publică. De asemenea, s-a stabilit faptul că în urma conflictului a fost avariat și un autoturism staționat.

Cei în cauză au fost conduși la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: ''Luptători'' din Gîrcina, reținuți după o bătălie la cârciumă
Articolul anterior
S-a trezit cu pompierii la ușă după ce a vrut să pârlească un cap de porc în apartament
Articolul următor
Neamț- Peste 1.000 de amenzi si peste 100 de permise reținute în 7 zile. Și bicicliștii au fost luați în colimator de polițiști

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.