Producția de vin a României s-a majorat cu 9% în 2015, până la 4,069 milioane hectolitri, de la 3,750 milioane hectolitri în 2014, țara situându-se pe locul 13 în topul celor mai mari producători mondiali de vin, conform datelor preliminare publicate miercuri de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV).

În prezent, România se află în top 5 la nivel european din punct de vedere al suprafeței cultivate cu viță de vie, cu cele peste 200.000 de hectare, și pe locul 6 în UE din punct de vedere al producției, a declarat săptămâna trecută Cornel Dicu, director în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Loading...

Producția mondială de vin pentru 2015 este estimată la 275,7 milioane hectolitri, cu 2% mai mare decât cea de anul trecut, iar Italia a redevenit cel mai mare producător mondial, detronând Franța și Spania, a anunțat OIV.

După producția record din 2013 și reculul din 2014, „producția mondială de vin din 2015 se situează în limitele mediei“, a informat OIV într-un comunicat, precizând că estimarea sa se situează într-un interval cuprins între 270,7 și 280,7 milioane hectolitri deoarece mai multe țări nu au transmis propriile lor estimări, respectiv China și Rusia, al 8-lea și al 12-lea producător mondial.

În topul celor mai mari producători se află Italia, care a redevenit lider mondial, cu o producție de 48,9 milioane hectolitri, cu 10% mai mare decât cea de anul trecut, față de 47,4 milioane hectolitri în cazul Franței, creștere de 1%, și 36,6 milioane hectolitri în cazul Spaniei, cu 4% mai mică decât în 2014.

Pe locurile următoare se situează SUA, cu o producție de 22,1 milioane hectolitri, Argentina cu o producție mai mică cu 12%, până la 13,3 milioane hectolitri și Chile cu o producție record de 12,8 milioane hectolitri, cu 23% mai mare decât anul trecut.

În emisfera sudică producțiile de vin sunt stabile în Australia (12 milioane hectolitri) și Africa de Sud (11,3 milioane hectolitri) dar au scăzut cu 27% în Noua Zeelandă (2,3 milioane hectolitri), revenind la nivelurile de dinaintea anului 2014 care a fost unul excepțional.

În cazul Europei, OIV și-a îmbunătățit estimările privind producția de vin pentru 2015 în Portugalia (cu 8%), România (cu 9%), Ungaria (12%) și Austria (18%), doar în cazul două state fiind revizuite în scădere Germania (minus 4%) și Grecia ( minus 9%).

La fel ca și anul trecut, OIV consideră că echilibrul pieței va fi asigurat în condițiile în care producția va permite acoperirea consumului și a necesarului de vin pentru scopuri industriale, precum producția de oțet, brandy și vermut, iar consumul mondial se va situa între 235,7 și 248,8 milioane hectolitri.

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ