AdministratieLocalNationalPolitica
Citit de: 0 ori

Mara Calista, anunțul momentului: Se vor deconta terapiile pentru persoanele cu dizabilităţi

Copil de 7 ani, lovit de mașină pe o stradă din Piatra Neamț
Ofițer de poliție trimis în judecată de DNA, pentru o afacere cu un bloc în Tg. Neamț

Deputata PNL de Neamț, Mara Calista, anunță că astăzi a fost promulgată legea prin care se vor deconta terapiile pentru persoanele cu dizabilităţi. Legea include și amendamente depuse de deputata liberală. ”Președintele României, Klaus Iohannis a semnat astăzi Decretul pentru promulgarea Legii privind susținerea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități şi aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituționalizării, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 718/16.11.2022)!

Legea cuprinde și amendamentele pe care le-am depus alături de colegul meu Dumitru Rujan prin care oferim ajutorul necesar grupurilor vulnerabile formate din persoane cu dizabilităţi (autism, sindrom Down, afecţiuni locomotorii sau alte afecţiuni) pentru a le creşte calitatea vieţii şi parcursul pe care îl fac în vederea recuperării.

Se vor deconta sesiunile de kinetoterapie, 12 sesiuni anuale pentru persoanele cu handicap grav şi 6 sesiuni pe an pentru persoanele cu handicap accentuat. Totodată, cuprinde și măsuri simplificate pentru a putea opta, la cerere, pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban sau pentru acordarea de bonuri de carburant şi/sau de bonuri valorice pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice ori pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul”, transmite Mara Calista.

Mai multe detalii AICI

I.C.

 

Distribuie știrea:

Etichete: anunțul momentului: Se vor deconta terapiile pentru persoanele cu dizabilităţi, Mara Calista
Articolul anterior
Copil de 7 ani, lovit de mașină pe o stradă din Piatra Neamț
Articolul următor
Ofițer de poliție trimis în judecată de DNA, pentru o afacere cu un bloc în Tg. Neamț

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed