Încurajăm tinerii din sistemul de protecţie socială să urmeze orice formă de învăţământ, în vederea obţinerii unei calificări profesionale şi a integrării pe piaţa muncii, anunță deputata PNL de Neamț, Mara Calista. ”Președintele României Klaus Iohannis a semnat astăzi Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, pe care am inițiat-o alături de mai mulți colegi parlamentari.

Modificări importante:

”La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ prevăzută de lege, protecţia specială se acordă, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.”

”Tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială au dreptul, la ieşirea din sistemul de protecţie specială, indiferent de momentul ieșirii, inclusiv în situația în care au optat pentru continuarea acesteia în condițiile alin. (42 ), la o indemnizație care se acordă o singură dată, al cărei cuantum reprezintă de trei ori valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii”;

”Tinerii care au beneficiat de o măsură de protecție specială stabilită în condițiile legii și care fac dovada că urmează o formă de învăţământ prevăzută de lege sau au un loc de muncă pot opta pentru continuarea măsurii de protecţie specială în condiţiile art. 55 alin. (2) sau (3) ori pentru primirea unei indemnizaţii lunare în valoare de 4,8 ISR până la împlinirea vârstei de 26 de ani. Opțiunea poate fi exprimată o singură dată, indiferent de momentul ieșirii din sistemul de protecţie socială.”, transmite Mara Calista.

I.C.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.