InternationalLocalNationalPolitica
Citit de: 2 ori

Mara Calista participă la audierile parlamentare la ONU. Egalitatea de șanse, printre temele dezbaterilor

Incendiu la Costișa, la o firmă de prelucrare a lemnului
Întârzieri mari la studiul de fezabilitate pentru drumul expres P. Neamț- Bacău
Deputata PNL de Neamt, Mara Calista, participă în perioada 13-14 februarie, la audierile parlamentare la ONU, care se desfășoară la New York, în calitate de secretară a Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare. ”Dezbaterile se vor desfășura pe tematica ”Water for people and the planet: Stop the waste, change the game, invest in the future”. Este nevoie de solidaritate, de asumare și de colaborare internațională pentru ca fiecare dintre noi să prospere.
O altă temă importantă pe care o vom discuta este legătura dintre egalitatea de șanse și drepturile pentru persoanele cu dizabilități. Pentru că datele arată că în multe țări fetele și femeile sunt responsabile cu identificarea și realizarea aprovizionării cu apă, acțiuni care le afectează sănătatea fizică, dar sunt supuse și riscurilor, inclusiv pericolului de a fi agresate sexual. Mai mult chiar, lipsa apei le afectează având în vedere nevoile de igienă pe care le au, mai ales în perioada menstruației. Și nu doar ele sunt afectate: ci și grupurile minoritare, tinerii migranți, persoanele cu dizabilități și vârstnicii. Trist este, de asemenea, că milioane de copii școlari nu au acces la apă potabilă, o nevoie de bază.
De aceea este nevoie de măsuri punctuale, pentru a spori gradul de incluziune și pentru condiții mai bune de viață. Am încredere că vom reuși în aceste zile să găsim aceste soluții, care se vor regăsi în cadrul UN 2023 Water Conference, ce va avea loc în Martie unde se vor stabili clar direcțiile și termenele de aplicare”, transmite Mara Calista.
I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Mara Calista participă la audierile parlamentare la ONU. Egalitatea de șanse, printre temele dezbaterilor
Articolul anterior
Incendiu la Costișa, la o firmă de prelucrare a lemnului
Articolul următor
Întârzieri mari la studiul de fezabilitate pentru drumul expres P. Neamț- Bacău

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed