LocalNationalPoliticaSanatate

Mara Calista- proiect de lege: Tratamente stomatologice gratuite pentru persoanele cu dizabilități

Citit de: 0 ori

Deputata PNL de Neamț, Mara Calista, anunță că este coinițiator al unui proiect de lege privind acordarea de tratamente stomatologice gratuite pentru persoanele cu dizabilități. ”M-am alăturat ca inițiator la propunerea legislativă creionată de președinta Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi Laura Vicol împreună cu colegii de la PSD, senatorul Claudiu Mureșan și deputatul Bogdan Gheorghe, pentru modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificarile si completările ulterioare.

Prin această lege ne dorim ca tratamentele stomatologice pentru persoanele cu handicap să fie gratuite, inclusiv pentru aparatele ortodontice, obturații, anestezii, extracții sau proteze dentare, precum și reparația acestora. Fondurile ar urma să fie asigurate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile contractului-cadru din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Este important să protejăm persoanele vulnerabile, să le susținem inclusiv financiar, venind astfel în ajutorul familiilor. Am încredere că această lege va fi susținută de toți colegii parlamentari”, transmite Mara Calista.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Mara Calista- proiect de lege: Tratamente stomatologice gratuite pentru persoanele cu dizabilități
Articolul anterior
Tu alegi care este următorul proiect implementat în Piatra Neamț de tinerii Generației Tech!
Articolul următor
Încă un tun PSD: pensii speciale pentru baronii locali, de la 1 ianuarie. USR cere ”abrogarea de urgență a pensiilor speciale pentru aleșii locali”

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.