Vlad Angheluță, directorul Apaserv, a declarat ieri la Monitor TV, că apar primele semne de redresare financiară a companiei, după măsurile de stabilizare luate de când a preluat funcția. ”Scenariul în care doream să fim și în care începem să fim, este cel al stabilizării companiei, al urmăririi mai bune a veniturilor și a încasărilor, deci, să atacăm în egală măsură partea operațională cu partea de încasare și urmărire venituri (…) Dacă este să fac o dinamică a primelor 5 luni pe anul 2023, aveam pe fiecare lună pierdere de 1.800.000, prefigurându-se un dezastru spre sfârșitul anului, un nou exercițiu financiar cu pierderi de aproximativ 20 de milioane de lei, dacă se continua în aceeași dinamică.

Am reușit cu ajutorul colegilor mei, cu ajutorul unui grup dur din cadrul Apaserv -cei care sunt acolo, care un au renunțat la ideea că Apaserv poate să funcționeze- cu care am făcut o echipă bună și fac în continuare o echipă bună. Am pus foarte mult accent pe partea de comercial, de citire și de încasare, am urmărit veniturile și în egală măsură am ajustat cheltuiala, pentru că nu poți să cheltui, exact ca într-o familie, decât ce încasezi într-o lună din venituri. Am ajustat veniturile peste tot, de la parcul auto la negocieri mult mai dure cu furnizorii de materiale, de echipamente (…)Cumulat, v-am spus, cu o bună urmărire a cheltuielilor în companie, am reușit chiar la lunile septembrie octombrie, să facem un pic de profit, dacă e să vorbim de execuția din lună și să temperăm această pierdere pentru anul 2023.

Date fiind noile condiții, Angheluță a mai spus că din luna decembrie 2023 au fost operate măriri de salarii pentru toți angajații, de jos până sus. ”Am umblat și la salarii în sensul bun al cuvântului (…) Am reușit prin negocieri colective, demarate undeva în septembrie, când știam că aplicăm prețul nou, să acord din decembrie, tuturor, o creștere de 17%, o creștere așteptată, binevenită, tuturor oamenilor din companie. Și vă explic și de ce. Pentru că sunt două feluri în care poți să acorzi o creștere salarială în urma acestor negocieri. Fie o faci în sumă brută și avantajezi mai mult segmentele sau eșaloanele care câștigă mai puțin, și mai puțin pe cei care au salarii, să zicem că sunt în partea de sus a grilei și au deja niște salarii mai mari. Dar nu poți să aplici acest principiu în sumă fixă de fiecare dată, pentru că în această dinamică, cei de jos îi vor ajunge pe cei de sus. Deci, este indicat să faci un mix de măsuri când negociezi genul ăsta de măsuri.

Eu n-aveam obligația legală să fac treaba asta. Pentru că… atât patronatul, deci director executiv și sindicatele sunt într-un contract până în luna iunie 2024. Dar am considerat absolut normal să o fac, că era oportun, permiteau veniturile ajustate prin noua strategie de preț, și mai mult decât atât, suntem obligați să ne uităm la realitatea pieței. Ne duceam în piață și nu mai puteam să recrutăm instalatori, mecanici, electricieni, meserii de bază care asigură de fapt activitatea din operațional și fără de care, compania nici nu poate performa sau nu poate efectiv funcționa”, a mai adăugat directorul Apaserv. Acesta a mai precizat că salariul lui este de 18.000 de lei brut. Inițial, în perioada în care a fost director interimar, salariul a fost 35.000 de lei brut.

Emisiunea de la Monitor TV poate fi văzută integral mai jos:

I.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.