Comunicat de presa PNL Neamt: Ministrul Agriculturii Adrian Oros, la Neamț: Vom avea la dispoziție miliarde de euro pentru modernizare și pentru promovarea produselor locale

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Adrian Oros s-a aflat joi, 12 noiembrie, în vizită de lucru în județul Neamț, unde a stat de vorbă cu mai mulți fermieri și agricultori. În cadrul unei conferințe de presă, a anunțat o serie de măsuri importante pentru oamenii din domeniu. Fermierii vor avea la dispoziție fonduri europene pentru a face performanță.

Principalele declarații ale ministrului:

“Doar 20% din piețe sunt închise. Ne-am asumat această decizie, care este una nepopulară, dar era necesară pentru că – pentru noi – este mai importantă protecția sănătății oamenilor, decât interesul electoral. Eu sunt convins că marea majoritate a populației a înțeles acest lucru, iar a doua sau a treia zi când s-au dus la piață, au văzut că funcționează, iar în cele închise s-au găsit soluții alternative. Decizia a fost luată pentru o perioadă scurtă. Mi-am cerut scuze pentru că am provocat neplăceri.

Cât despre această problemă a produselor românești, tot politicienii socialiști  sunt cei care prin legea 28 au anulat măsurile din Legea 321, a produselor românești. Pe lângă acea măsură (de a vinde produse românești în proporție de peste 50% în magazine), prin care ne atrăgeam infringement, au scos alte două lucruri importante (cei care vor pot să se uite la ședința din data de 4 februarie a Comisiei de Agricultură, de la Camera Deputaților) au scos reducerea termenele de plată și au reintrodus taxele ascunse.

În ceea ce privește fondurile europene, în urma negocierilor de la Bruxelles am obținut aproape tot ce și-au dorit fermierii.

  • Se menține sprijinul cuplat voluntar, atât în sectorul zootehnic cât și în cel vegetal
  • Ajutor național tranzitoriu: am schimbat data de referință, anul de referință, pentru că într-un mod total aiurea se dădeau subvenții pentru bovine, pentru animale care nu mai existau din 2013. Am reușit și modificarea acestui regulament
  • Am decis să nu facem plafonare, pentru a nu îi afecta pe fermierii mai mari care au făcut investiții și au rate la bănci, dar am găsit soluția pentru micii fermieri: plata redistributivă, care există și acum, dar o vom face într-o proporție mai mare. O să luăm 20% din anvelopă, pentru ca fermele mici și mijlocii să fie ferme comerciale și să rămână pe piață
  • Green Deal. Se vor aloca 20% din plățile directe, dar avem la dispoziție 2 ani de învățare, pentru că era pericol mare la aceste scheme mediu și climă. Exista riscul să pierdem bani: 400 milioane de euro, anual. Am negociat să avem la dispoziție 2 ani de învățare, pentru a scrie acele eco – scheme
  • Mai avem 21,5 miliarde, să vedem cum îi prioritizăm, ca să consolidăm fermele mici, de familie, care sunt aproape 800.000.
  • Bani să consolidăm piața publică locală, iar asta nu se reduce doar la un spațiu închis sau deschis. La consolidarea pieței publice locale – sunt miliarde de euro care au fost neglijate până acum. Am modificat ordinul, pentru ca orice ales local să poată face achiziții publice pentru producătorii locali. În caietul de sarcini, se poate prevedea faptul că aceste produse necesare la nivel local vor fi luate de la producătorii locali.
  • La 1 decembrie, vom semna contractul pentru Rețeaua națională preluare, depozitare, procesare, distribuție și promovare a producătorilor locali – aici avem 750 milioane de euro, bani din Programul de Reziliență
  • Am încercat să ajutăm fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă. La rectificarea de buget o să dăm diferența. Am dat până acum 82%, celor ale căror culturi de toamnă au fost afectate. La culturile de primăvară, fiind afectate 1,2 milioane hectare, o să facem și pentru acești fermieri aceste despăgubiri, pentru că așa este corect
  • Tot prin Mecanismul de Reziliență o să avem fonduri pentru aplicarea strategiei de gestionare a apei, să refacem sistemul de irigații vechi și să îl extindem, dar și sistemul de drenare, pentru lucrări de combatere a eroziunii solului, lucrări de prevenire deșertificare și extindere sistem anti – grindină. Suma totală alocată este de 6,5 miliarde de euro
  • În această perioadă se dau avansurile. În data 30 noiembrie cred că se finalizează plățile către toată lumea, iar 87% din avansuri sunt deja plătite de cei de la APIA
  • Începând din 25 noiembrie, tot prin APIA, o să plătim toate acele măsuri de sprijin cauzate de evoluția COVID. Fermierii știu, s-au înscris. Vor fi plătiți pentru cei din sectoarele creștere bovine, ovine, apicultură, porc pasăre, cei din sectorul vegetal.
  • Noi suntem în stadiul în care am primit de la Bruxelles observații pe ceea ce am propus. Noi am creionat prioritățile pe care le avem să finanțăm agricultura în următorii 7 ani.
  • Vreau să transmit că suntem alături de agricultori, de producători, pentru că ne dorim ca toți consumatorii să aibă parte de hrană de calitate.

tvmneamt.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.