Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru a facut ieri declaratii cel putin alarmante pentru judetul Neamt. Tataru a declarat la Realitatea Plus ca in judetul Neamt este focar de Covid 19 si daca situatia nu este tratata corespunzator, lucrurile pot degenera si se poate ajunge ca in judetul Suceava. ”În acest moment, avem încă șase județe care au peste 300 sau sunt la 300 de infectați: Arad, Timișoara, Hunedoara, Neamț, Botoșani și, la 299 de cazuri, Brașovul„, a spus ministrul Sănătății, citat de dcnews.ro
„Sunt niște focare pe care dacă nu avem grijă să le limităm, să le transformăm în focare mici prin izolare și prin distanțare socială, riscă să devină Suceava. Cert este că Suceava nu a înțeles momentul. Acolo avem și management militar, acolo avem și un secretar de stat care stă permanent, acolo avem niște condiții asigurate de vreo săptămână jumătate de autoritatea locală astfel încât tot ce înseamnă lucrător în spital să poată merge într-un spațiu tampon. Mai rămâne ca opinia publică din Suceava să respecte niște condiții. Nu putem singuri să limităm niște focare când din partea publicului apar niște focare„, a mai spus ministrul.
Pan acum, Nelu Tataru nu a oferit nicio explicatie despre cazul spitalului din Targu Neamt, unde in urma cu o saptamana o pacienta cu Covid a stat internata aproape 24 de ore alaturi de pacienti neinfectati, desi spitalul nu este unul destinat unor astfel de cazuri. Nici DSP Neamt nu a dat explicatii pana acum, daca pacientii si cadrele medicale din spital mai sunt in siguranta si daca nu cumva spitalul ar putea fi un focar, desi ar fi trebuit declansata o ancheta epidemilogica in regim de urgenta.
Probleme asemanatoare sunt si la spitalul din Bicaz, insa autoritatile nu au avut nicio reactie.
In judetul Neamt au fost raportate astazi 357 de cazuri confirmate de infectare cu Covid 19.
Ionut CORFU