Un tânăr din Borca, aflat în trafic cu un scuter, a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor. În cele din urmă, a fost tras pe dreapta de oamenii legii. Aceste era băut, nu avea permis, iar scuterul nu avea asigurare obligatorile. ”La data de 18 aprilie a.c., ora 23.20 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz, au efectuat semnal de oprire, pe DN 17 B, în localitatea Borca, a unui motociclu.
Întrucât conducătorul nu s-a conformat semnalului de oprire, polițiștii au pornit în urmărirea sa, fiind oprit pe strada Gârlă, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, conducătorul motociclului, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Borca, nu deține permis de conducere, iar motociclul nu deține poliță RCA valabilă.
Totodată, tânărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, informează IPJ Neamț.
Alte două persoane s-au ales cu dosare penale în ultimele ore, pentru infracțiuni rutiere. ”La data de 18 aprilie a.c., ora 07.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au oprit pentru control în localitatea Săvinești, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 39 ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.
Polițiștii l-au testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.
***
În noaptea de 17 spre 18 aprilie a.c., ora 23.55, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au oprit pentru control pe strada Smirodava, din municipiul Roman, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 36 ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, femeia are dreptul de a conduce suspendat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, mai transmite IPJ Neamț.
G.T.