LocalNational
Citit de: 8 ori

Mugur Cozmanciuc, deputat PNL Neamț: Lege pentru tații care vor concediu de paternitate

IPJ Neamț își întărește forțele. 19 polițiști au trecut de stagiul de pregătire și au intrat în meserie
George Lazăr (PNL Neamţ): Piatra-Neamţ va redeveni “Perla Moldovei”

Deputatul PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, anunță că astăzi a fost adoptată o lege ce oferă multiple opțiuni taților care vor concediu de paternitate. ”Susținem tinerele familii și crearea unui echilibru. A fost adoptată astăzi legea prin care oferim opțiuni taților care vor să își ia concediu de paternitate.

Principalele măsuri adoptate se referă la:

• acordarea concediului paternal şi a indemnizaţiei aferente acestuia tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii, şi eliminarea prevederilor care fac trimitere la calitatea de asigurat a titularului în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat;

• introducerea unei prevederi prin care se asimilează salariaţilor şi următoarele categorii de persoane: cele care au încheiate contracte de activitate sportivă, convenţii de muncă individuale, contracte de mandat, contracte de management, cele care desfăşoară activităţi ca urmare a 3 unei funcţii de demnitate publică şi cele care au contracte de management şi de administrare, încheiate potrivit Legii nr.95/2006;

• extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la 5 zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare;

• completarea reglementărilor actuale privind interdicţia de concediere a salariatului pe perioada efectuării concediului paternal”, transmite Cozmanciuc.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: deputat PNL Neamț: Lege pentru tații care vor concediu de paternitate, mugur cozmanciuc
Articolul anterior
IPJ Neamț își întărește forțele. 19 polițiști au trecut de stagiul de pregătire și au intrat în meserie
Articolul următor
George Lazăr (PNL Neamţ): Piatra-Neamţ va redeveni “Perla Moldovei”

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed