In luna mai, inspectorii de munca nemteni au continuat controalele la agentii economici din judet, cu precadere fiind verificate activitatea din domeniul sanatatii si securitatii in munca si activitatea din domeniul relatiilor de munca. In privinta securitatii, s-au realizat 106 vizite de control, in urma carora au fost aplicate 137 de sanctiuni contraventionale. De aici au rezultat si bani pentru buget din amenzi – 24.000 de lei. La 10 angajatori au fost depistati 103 oameni care lucrau fara forme de munca, cuantumul amenzilor ridicandu-se pana la 140.000 lei. Cum numai la doi angajatori au fost depistate 89 de persoane care lucrau la negru, fapta a devenit penala.
Munca la negru continua sa fie o mare problema in judetul Neamt, iar activitatea inspectorilor este ingreunata si de faptul ca atat angajatorii cat si angajatii par sa fie multumiti de acest gen de intelegere, chiar daca este ilegala.