Munți de lemn confiscat, pe care nimeni nu îl poate valorifica, putrezesc în curțile Ocoalelor Silvice, în loc să fie trimis sinistraților din județele lovite de inundații. Asta, în timp ce Guvernul Ciolacu plătește zeci de milioane de euro unor firme private, pentru cherestea care va ajunge în zonele calamitate
Conform procedurilor legale, lemnul confiscat de polițiști în urma constatării unor infracțiuni sau contravenții silvice, este depozitat la Ocoalele Silvice. Asta se întâmplă în toată țara, dar noi vom prezenta situația din județul Neamț, cu cifre concrete. Din cauza unui vid legislativ (a se citi durere la bască a guvernanților și a parlamentarilor), lemnul respectiv (cherestea, lemn de lucru și lemn de foc) nu poate fi valorificat. Așa că rămâne ani de zile sub cerul liber prin curțile Ocoalelor Silvice, până putrezește și devine deșeu, plus că ocupă suprafețe importante de teren, ce ar putea fi folosite de silvicultori în alte scopuri.
După inundațiile catastrofale din județele Galați și Vaslui, premierul Ciolacu, printre ședințe foto și interviuri pentru presa de propagandă, în care explică cât de grijuliu este el cu talpa țării, a anunțat și că alocă din fondul de rezervă al guvernului, milioane de euro pentru refacerea miilor de gospodării afectate/distruse de viituri. Banii vor ajunge evident, la niște firme private ale unor băieți deștepți, care vor livra materiale de construcție, adică și lemn de lucru ori cherestea. Desigur, va fi nevoie și de lemn de foc, pentru că suntem în pragul sezonului rece. Probabil că și pentru asta se vor plăti niște bani frumoși, tot unor firme private.
Asta, în timp ce statul român are la dispoziție zeci de mii de metri cubi de lemn confiscat pe care nimeni nu îl poate muta nici măcar un centimetru, pentru că nu există cadru legislativ. Pentru ca acest lemn să ajungă la sinistrați, nu trebuie decât o Ordonanță de Urgență (OUG) emisă de grijuliul Ciolacu. Așa cum a emis zeci de OUG-uri în interesul mafiei politice, ar putea face același lucru și pentru sinistrați (dacă la mijloc nu ar fi alte interese), mai ales că lemnul astfel obținut ar costa ZERO lei și ar trebui bani doar pentru transport, adică niște sume infime față de milioanele de euro care se plătesc firmelor private, ce au găsit acum ocazia să-și lichideze stocurile. S-ar economisi astfel sume enorme de bani.
Iar dacă guvernul nu poate, sau nu vrea, o modificare a legii prin care lemnul confiscat să ajungă la sinistrați, ar putea fi trecută în regim de urgență prin Parlament. Dar și pentru asta, trebuie să avem parlamentari, nu simpli ridicători de mâini la comandă, ca să prindă și lista din 2024.
Iată cât lemn confiscat putrezește numai în județul Neamț! Conform datelor furnizate de Direcția Silvică Neamț, la cele 13 Ocoale Silvice din județ, sunt depozitați în total, 760 de metri cubi de lemn confiscat, care, repetăm, putrezește sub cerul liber. Câteva zeci de TIR-uri pline ochi cu lemn, de care nimeni nu se poate atinge. Aici intră lemnul de foc, lemnul de lucru și cherestea.
Din cei 760 de metri cubi, 196 sunt lemn de lucru, 149 cherestea și 415 lemn de foc.
Cele mai mari volumuri de lemn confiscat se află depozitate la Poiana Teiului- 157mc, Gîrcina- 120mc și Roman- 111mc.
Având în vedere că județul Neamț este pe locul 9 dintre 10 cele mai împădurite județe, ne putem imagina cât lemn confiscat se află în toată țara, lemn care ar putea fi trimis în zonele calamitate gratis, printr-o simplă OUG. Oare nu știe prim ministrul de această posibilitate? Nu știe nimeni din guvern? Nu știe nimeni din zecile de instituții, comisii și comitete care gestionează situații de urgență? Nu știe niciun parlamentar?
Faptul că lemnul confiscat nu poate fi valorificat și nici măcar donat unor nevoiași, este cunoscut de mulți ani de zile, însă cineva preferă să se complacă în situația asta. Nici măcar acum, când este cea mai mare nevoie de material lemnos pentru niște năpăstuiți ai sorții, iar țara este în austeritate, nu-i așa, nu mișcă nimeni nici măcar un deget. Oare de ce?
Ionut CORFU