EntertainmentLocal
Citit de: 10 ori

Narcotic Sound, Lorena și Mioara Velicu, duminică la Păstrăveni

Trei firme rămase în cursa pentru Piața Centrală. Două au fost descalificate
De la ambulanța neagră la fetița cu aplazie medulară. Cât de ușor putem fi manipulați pe net

Narcotic Sound, Lorena si Mioara Velicu sunt doar cateva nume sonore care vor canta duminica la Ziua Comunei Pastaveni. Vor urca pe scenă si Viorela Stoian, Ansamblul “Floricică de la Munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”, Adda& Band si Los Anonimos.

Vor fi şi alte surprize pregătite pentru public de primarul Anton Gorea şi de echipa sa, cum ar fi parcul de distracţii, delicii culinare, standuri cu produse tradiţionale româneşti dar şi un foc de artificii.

Sunt convins că şi această ediţie a Zilei Comunei noastre va fi una apreciată de public, de consăteni şi de oaspeţi deopotrivă. Iar mulţumirea mea va fi deplină atunci când seara, la terminarea manifestărilor, oamenii vor fi mulţumiţi, pentru că acesta e sensul administraţiei locale, satisfacerea cetăţenilor.
În acest an, această sărbătoare chiar vine mănuşă, cum se spune. E o recompensă, ca de obicei, pentru toţi oamenii harnici şi gospodari din comuna noastră, după munca de peste an depusă la câmp sau în alte activităţi, acum înaintea campaniei de toamnă. Şi e şi o încununare simbolică a proiectelor de investiţii pe care le derulăm în comună, lucrări fără precedent, aş putea spune. Tocmai am terminat o nouă asfaltare, pe o nouă stradă, avem şi alte proiecte ambiţioase de realizat şi, cu sprijinul cetăţenilor, vom face treabă bună. Îi invit pe toţi nemţenii la această frumoasă serbare câmpenească în care tradiţiile populare vor fi pe un loc important iar consătenilor mei le urez, cu drag, La mulţi ani!” a declarat primarul Anton Gorea.

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: duminica la Patraveni, Lorena si Mioara Velicu, Narcotic Sound
Articolul anterior
Trei firme rămase în cursa pentru Piața Centrală. Două au fost descalificate
Articolul următor
De la ambulanța neagră la fetița cu aplazie medulară. Cât de ușor putem fi manipulați pe net

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed