Primarul Andrei Carabelea a anunțat astăzi într-o conferință de presă, că la solicitarea constructorilor, primăria a fost de acord cu un nou termen pentru finalizarea lucrărilor pe coridoarele de mobilitate din Piatra Neamț, Traian și Decebal. Tot la solicitarea constructorilor, în luna august și septembrie, vor fi închise circulației, anumite tronsoane de pe B-dul Decebal.
”Motivul acestei conferințe este anunțarea termenelor stabilite împreună cu constructorii, pe principalul coridor de mobilitate. Acum, că tot am reușit să dăm în funcțiune în totalitate noua magistrală de apă, putem spune că avem o situație clară, cu termene asumate clar de constructor, pe care vreau să le aduc la cunoștința opiniei publice, astăzi.
Am stabilit termenul final pentru execuția coridorului de mobilitate Traian și Decebal, acesta fiind 25 octombrie 2024, după ce, știți prea bine, a fost o solicitare, ușor exagerată, a constructorului, de prelungire a acestui contract de execuție până în mai, anul viitor.
Așadar, am avut o serie de ședințe de lucru cu echipa de implementare a proiectului din primărie, cu experți, ingineri, constructori, cu oameni cu experiență în domeniu și cu constructorul și diriginții de șantier și am stabilit care sunt condițiile încheierii acestor lucrări. Trebuie să anunț că pentru respectarea acestui termen, ne-am exprimat disponibilitatea pentru închiderea temporară a circulației pe anumite tronsoane (…) Se solicită din partea constructorului, disponibilitatea pentru închiderea circulației rutiere pe următoarele tronsoane:
-între Muzeul de Istorie și Hotelul Central în perioada 15 august- 6 septembrie
-pe strada Durăului în perioada 15 august- 30 august
-tronsonul dintre Vânătorul și Pescarul și biserica nouă Precista în perioada 15 august- 6 septembrie
-tronsonul dintre biserica nouă Precista și Shopping City în perioada 7 septembrie- 30 septembrie”, a spus Andrei Carabelea.
Acesta a enumerat și proiectele care rămân moștenire noului primar, Adrian Niță. ”Vă propun să trecem la un alt subiect, și anume, proiectele viitoare, proiectele pe care le avem în lucru astăzi în primărie și cu care suntem deciși să aplicăm pentru cereri de finanțare pe programele ce urmează să fie deschise până la finalul anului. Asta, pentru a clarifica o serie de informații apărute în spațiul public, care arată că nu s-ar ști ce proiecte avem în pregătire în momentul de față.
Și trebuie să fac și următoarele precizări. Am preluat o primărie care avea un număr de proiecte aprobate, cu un număr de 18 finanțări aprobate, în valoare totală de 180 de milioane de lei. Am finalizat și sunt în implementare astăzi proiecte de 439 de milioane de lei și astăzi, avem pregătite proiecte în valoare totală de 376 de milioane de lei, după cum urmează: o continuare a proiectelor de mobilitate în valoare totală de 220 de milioane de lei, aici avem proiectul tehnic finalizat și precizez că fac încă o invitație publică domnului primar ales (n.red. Adrian Niță), să vină să discutăm despre toate aceste proiecte, pentru că încă mai sunt lucruri pe care le putem discuta și eventual să vedem care este viziunea și care sunt abordările domnului primar ales.
Mai departe, mai avem un proiect de Smart Comunity și cardul cetățeanului și un program public de servicii publice, în valoare totală de 10 milioane de lei, o continuare a programului de digitalizare a serviciilor pe care Primăria Piatra Neamț le oferă tuturor cetățenilor.
Un proiect mult așteptat și de mine dar și de mulți pietreni, pentru că știm starea precară a Curții Domnești după implementarea unui proiect acum mai bine de 10 ani, am ieșit din perioada de monitorizare și vedeți cum arată platoul Curții Domnești, care ar fi trebuit să fie o bijuterie a orașului, care să țină decenii, nu doar atât de puțin timp. Acum avem un proiect de regenerare urbană care vizează platoul Curții Domnești, biserica domnească ”Sfântul Ioan Botezătorul”, strada Dimitrie Iernici, pasajul Ștefan cel Mare și parcul Ștefan cel Mare, nu proiect în valoare totală de 41 de milioane de lei.
O serie de școli pentru care am pregătit proiecte de reabilitare energetică, începem cu Colegiul Național de Informatică, cu un proiect în valoare de 26 de milioane de lei, grădinița cu program prelungit Spiru Haret, un proiect în valoare totală de aproximativ 7 milioane de lei, școala gimnazială numărul 11, proiect de 10 milioane de lei, școala gimnazială numărul 2, un proiect de reabilitare în valoare aproape 13 milioane de lei, Liceul Economic Alexandru Ioan Cuza, un proiect de 12,5 milioane de lei, grădinița cu program prelungit numărul 12, proiect în valoare de 7 milioane de lei, și un proiect la care țin foarte mult, un proiect de amenajare a unei păduri urbane în zona dealului Pietricica, un proiect de conservare a biodiversității și de realizare a unui parc, de asemenea modern și atractiv pentru pietreni și turiști bine-nțeles, un proiect în valoare de 25 de milioane de lei”, a mai declarat Carabelea.
Ionut CORFU