Dupa ce Ionel Arsene, presedintele CJ Neamt si presedintele PSD Neamt a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, in locul lui la conducerea organizatiei judetene a partidului va fi numit un interimar. Arsene era tot presedinte interimar, deci va fi un interimat la interimat. (LATER EDIT: Rectificare- Ionel Arsene nu este presedinte interimar ci presedinte ales al PSD Neamt).

Saptamana viitoare (inca nu se cunoaste exact ziua, dar cel mai probabil dupa miercuri) o delegatie de la centrul partidului va sosi in Neamt. Se va organiza o sedinta si va fi numit un presedinte interimar. In mod normal, ar fi trebuit ca la conducerea PSD Neamt sa intre fostul deputat Munteanu, proaspat demisionar din Parlament. Acesta este primvicepresedinte al organizatiei, insa este foarte putin probabil ca el sa accepte aceasta functie. Potrivit surselor noastre, presedinte interimar va fi unul dintre cei 7 vicepresedinti, iar la Bucuresti hotararea este deja luata, sedinta de saptamana viitoare de la Neamt fiind doar o formalitate. Nu vom dezvalui numele interimarului pentru ca la cati ravnesc la functie nu vrem sa se produca victime din vina noastra.

Putem doar sa spunem ca este exclus din start Danut Andrusca, al carui nume incepuse sa fie vehiculat pentru preluarea functiei. Se exclude si varianta cu Oana Bulai, cea despre care de asemenea se zvonea ca va fi interimar la PSD Neamt. Potrivit unor surse din interiorul PSD Neamt, o astfel de mutare ar fi dat foc organizatiei, dupa ce Oana Bulai a ramas si ordonator de credite (adica dirijeaza banii) la CJ Neamt dupa arestarea lui Arsene. Acesta nu a prins in dispozitia de delegare a lui Ion Asaftei pentru preluarea atributiilor si pe cea de ordonator de credite, banii judetului ramanand pe mana Oanei Bulai, county manager.

De retinut ca omul care va fi numit presedinte interimar are toate sansele sa ramana mult si bine pe functie daca problemele lui Arsene cu DNA vor merge intr-o directie complet nefavorabila acestuia, de aici si predispozitia unora de a face orice pentru a capata functia.

Ionut CORFU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.