O femeie din Piatra- Neamt a ajuns cu masina in parau la Almas, comuna Gîrcina, ieri dimineata in jurul orei 8. Aceasta se indrepta spre manastirea Almas si a pierdut controlul volanului dupa ce a trecut un pod, a derapat si a ajuns in albia paraului care trece prin localitate. Din fericire soferita nu a fost ranita, insa a fost nevoie de interventia pompierilor pentru a scoate masina din parau, se arata intr-un comunicat ISU Neamt:
”Duminică, 10.12.2017, la ora 08:24, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin numărul unic pentru apeluri de urgență „112” despre faptul că un autoturism a căzut în albia râului Almaş pe raza satului Almaş, comuna Gârcina. La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu un autocamion de intervenţie din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamţ.
Forţele deplasate la locul evenimentului au intervenit pentru degajarea autoturismului căzut în albia râului Almaş cu ajutorul cabestanului din dotarea autocamionului de intervenţie şi cu sprijinul unui buldoexcavator de la Primăria Dobreni.”
Ionut CORFU (foto-arhiva)