Stirea initiala: PSD pare că a rămas ancorat in timp, in campania electorala din 2016, cand social democratii lui Dragnea la vremea aceea, promiteau 8 spitale regionale, din care nu s-a făcut niciunul, desi PSD-istii au avut tot ce le-a trebuit, de la bani, la Guvern si majoritate în Parlament.
Mai nou, social democratii promit că vor face nici mai mult nici mai putin, decat 25 de spitale. Acestea ar trebui sa fie gata pana in anul 2026, cu bani de la UE prin PNRR. Cam 6 spitale pe an incepand din acest moment, adica la fiecare 2 luni, ar trebui inaugurat câte un nou spital.
Ministerul Sănătăţii a publicat în consultare publică Metodologia de prioritizare a investiţiilor în infrastructura publică de sănătate aferente Componentei 12 – Sănătate, Investiţiile 2.1 şi 2.2. Infrastructură spitalicească publică nouă, incluzând echipamentele şi aparatura medicală din cadrul PNRR.
Prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiţii ce presupun construcţia şi dotarea de spitale / unităţi spitaliceşti noi la nivel naţional, din lista de 49 de obiective inscrise de către Ministerul Sănătăţii in anul 2021 şi convenite cu Comisia Europeană, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii, condus de Alexandru Rafila-PSD.
Investiţia totală se va ridica la peste 1.7 milarde de euro.
Noile construcţii vor respecta cerinţele de eficienţă energetică, conform legislaţiei naţionale şi standardele de calitate şi performanţă existente la nivel internaţional.
Includerea proiectelor în lista proiectelor finanţate prin PNRR va fi propusă de către Ministerul Sănătăţii, respectând prevederile metodologiei de prioritizare.
Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanţare specifice fiecărei investiţii.