Local
Citit de: 2 ori

O șoferiță a băgat în spital o mamă și doi copii. Victimele se deplasau pe lângă șosea

Pompierii nemțeni trimiși în ajutorul sinistraților din Galați, și-au încheiat misiunea
Bărbat din Roman dispărut de aproape 3 luni, după ce a plecat la pescuit

O șoferiță a băgat în spital o mamă și doi copii în această dimineață, pe un drum județean din comuna Boghicea. Victimele se deplasau pe lângă partea carosabilă când femeia a pierdut controlul mașinii în timpul unei depășiri. ”La data de 20 septembrie a.c., în jurul orelor 08:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 207A, în localitatea Boghicea.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 36 de ani, conducea un autoturism pe DJ 207A , în localitatea Boghicea, în urma efectuării unei manevre de depășire, la revenirea pe sensul său de mers, ar fi pierdut controlul asupra direcției și ar fi acroșat 3 pietoni care circulau în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonilor, o femeie în vârstă de 38 de ani și două minore în vârstă de 5 și 6 ani, care au fost transportați la o unitate medicală.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Ap Atomei Andreea- IPJ Neamț.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: O șoferiță a băgat în spital o mamă și doi copii. Victimele se deplasau în afara părții carosabile
Articolul anterior
Pompierii nemțeni trimiși în ajutorul sinistraților din Galați, și-au încheiat misiunea
Articolul următor
Bărbat din Roman dispărut de aproape 3 luni, după ce a plecat la pescuit

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed