Local
Citit de: 3 ori

O șoferiță ruptă de beată, a ajuns cu mașina în șanț

Un tânăr fără permis a fugit de polițiști, dar a ajuns la spital
Primăria Poiana Teiului- Anunț pentru proprietarii de autovehicule care nu se supun înmatriculării

La data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DC 31, în localitatea Dragomirești un conducător auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul derapând într-un șanț.

Polițiștii au procedat la identificarea conducătorului auto, o femeie în vârstă de 34 de ani, din Piatra-Neamț.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

***

La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 03:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control  a traficului rutier, au procedat la oprirea în trafic, în localitatea Răucești, a unui autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din aceeași localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

***

La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 23:40 o patrulă de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au identificat pe strada Ștefan cel Mare un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Roman.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

sursa: IPJ Neamț

Distribuie știrea:

Etichete: A ajuns cu masina in sant, O șoferiță ruptă de beată
Articolul anterior
Un tânăr fără permis a fugit de polițiști, dar a ajuns la spital
Articolul următor
Primăria Poiana Teiului- Anunț pentru proprietarii de autovehicule care nu se supun înmatriculării

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed