O șoferiță s-a răsturnat cu mașina noaptea trecută, la Grințieș. O femeie, pasageră în autoturism, a fost transportată la spital.

În data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 15, în localitatea Bradu.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 33 de ani, din Neamț, conducea un autoturism din direcția Tulgheș către Grințieș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe acostamentul pe care se afla zăpadă și a lovit un parapet metalic, ulterior răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea vehiculului și rănirea unei femei, în vârstă de 66 de ani, pasager în autoturismul în cauză.

Conducătoarea auto a fost testată în privința consumului de alcool, rezultatul fiind negativ.

Continuăm cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Neamț.

Un accident cu victimă s-a produs ieri și la Petricani, după un tânăr a pierdut controlul mașinii, din cauza unei explozii la o anvelopă. ”La data de 26 decembrie a.c.,  în jurul orei 12:40, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au intervenit la un eveniment rutier, produs în localitatea Petricani.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un autoturism, pe DJ 155I, în localitatea Petricani, urmare a unei explozii la o anvelopă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în șanțul de vegetație.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei pasagere în vârstă de 23 de ani.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, mai transmite IPJ Neamț.

I.C. (sursa foto- ISU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.