Liceenii din judeţul Neamţ şi din întreaga ţară care au obţinut la olimpiadele şcolare naţionale sau internaţionale premiile I, II, III sau menţiune vor avea dreptul să se înscrie la facultate fără să mai participe la concursul de admitere, conform unui act normativ promulgat de Guvern în urmă cu două zile, direct pe locuri bugetate. Actul normativ intră în vigoare vineri, 29 mai 2015. Spre deosebire de anii trecuţi, când înscrierea directă a olimpicilor rămânea la aprecierea universităţilor, instituţiile de învăţământ superior vor fi, de mâine, obligate să le acorde facilităţi liceenilor olimpici.

„În cadrul metodologiei proprii, instituţiile de învăţământ superior stabilesc facilităţi sau condiţii speciale referitoare la admiterea candidaţilor la programe de studii universitare de licenţă, care au obţinut în perioada studiilor liceale distincţii la olimpiadele şcolare şi/sau la alte concursuri naţionale sau internaţionale”, este precizat în documentul oficial.

În expunerea de motive care a însoţit documentul oficial este subliniat faptul că, în România, numărul tinerilor care nu îşi pot continua studiile de licenţă este ridicat deoarece nu au posibilităţi de finanţare, chiar dacă aceştia au obţinut performanţe la olimpiadele şcolare şi/sau alte concursuri naţionale sau internaţionale în perioada studiilor liceale. „Această iniţiativă de implementare a unui program naţional de acordare de facilităţi şi condiţii speciale acestor tineri în toate instituţiile de învăţământ superior, respectiv dreptul de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget, este considerată necesară şi vine în ajutorul tinerilor cu potential de a ajunge adevarate valori ale României”, se arată în nota de fundamentare.

Până acum, Legea educaţiei stabilea că doar instituţiile de învăţământ superior au posibilitatea de a oferi facilităţi/condiţii speciale la admitere pentru candidaţii la studiile de licenţă, dacă aceştia au obţinut în liceu distincţii la olimpiade şcolare şi/sau la alte concursuri naţionale/internaţionale.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.