Primăria Farcașa a tras linie pe anul 2023, bilanțul pe anul trecut, fiind unul cât se poate de încărcat, cu multiple activități socioculturale, investiții în infrastructura locală și alte multe demersuri ale administrației locale în slujba comunității.

Potrivit Raportului de activitate pe anul 2023 al primarului Bogdan Țifui, anul trecut nu a fost deloc lipsit de provocări, dar, desigur, și de realizări. ”Ca primar, preocuparea mea continuă este ca prin întreaga activitate a instituției să răspundem, în cele mai bune condiții cerințelor sociale, să contribuim la dezvoltarea comunității pe toate nivelurile, să asigurăm respectarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetăţenilor”, spune edilul comunei Farcașa.

În 2023 au fost convocare de către primar un număr de 16 ședințe de consiliu  în care  s-au inițiat un număr de  103 de proiecte de hotărâri   și s-au emis de către primar un număr de 205 de  dispoziții.

În perioada de referință  au fost convocate  16  ședințe de Consiliu Local și tot atâtea sedințe de Comisii.  Au fost puse în dezbaterea Consiliului Local un număr

103 de proiecte de hotărâre – toate fiind inițiate de primar . Au fost emise un număr de  103 de hotărâri de consiliu.

Toate  hotărârile de consiliu și dispozițiile emise de primar au primit aviz de legalitate de la Prefectura Neamț.

Raport de activitate pentru fiecare Compartiment în parte:

Compartimentul de Asistență Socială

În perioada ianuarie 2023 – decembrie 2023 s-au acordat următoarele tipuri de beneficii:

– ajutor social – 41 de dosare pentru 82 de persoane,

– stimulent educational – 26 de dosare,

– ajutor încălzire – 386 dosare,

– alocație de stat – 33 de dosare,

– diverse monitorizări (copii în plasament, asistenți maternali, copii în tutelă, mame minore, violența domestică) – 9 dosare

– alocație pentru susținerea familiei – 60 de dosare pentru 120 persoane

– indemnizație creștere copil/stimulant inserție – 18 dosare

– anchete sociale pentru ajutorul de încălzire – 796 dosare

– indemnizație pentru persoane cu handicap – 35 de dosare

– asistenți personali – 12 dosare

– monitorizare copii cu părinți plecați în străinătate – 72 de copii din 52 de familii

– au fot efectuate anchetele sociale precum și toată documentația necesară acordării de  burse școlare pentru  31 de elevi

–  au fost distribuite prin programul POAD produse alimentare și de igienă, unui număr de peste 400 de  persoane defavorizate, fiind întocmite și dosarele de anchete sociale speciale

  • au fost monitorizate 11 gravide

–  s-a acordat sprijinul necesar de sistență și supraveghere pentru un număr de peste 470 persoane neajutorate, cu o stare material precară, singure sau în vîrstă, această activitate însumând peste 1600 de intervenții la domiciliu

–  s-a acordat sprijinul necesar unui număr de 12 mame pentru vaccinarea copiilor cu vaccinul ROR

–  au fost efectuiate peste 450 de vizite periodice la familiile care au unul dintre părinți plecat în străinătate.

Au fost organizate următoarele campanii:

–  Campanie de promovare a nonviolenței în Scoala Gimnazială ”Ioan Luca” Farcașa, respectiv violența verbală, violența fizică, comportamentul școlar neadecvat, etc;

–   Campanii de prevenire a abandonului scolar;

–  Campanie de informare, prevenție  și depistare a cancerului de col uterin cu sprijinul canavanei IRO Iași, unde au fost testate peste 70 persoane;

– Campanie de depistare precoce a tuberculozei și de efectuare a radiografiilor pulmonare;

–   Campanii de vizitare la domiciliul, monitorizare si asigurarea tratamentelor medicale a persoanelor vulnerabile, bolnavi cronici, persoane cu handicap sau dizabilități, gravide, nou-născuți, familii cu nivel social economic scăzut , copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – prin care au fost oferite peste           3 000 de  servicii de asistență medicală comunitară, recoltări de probe medicale sau de procurare a alimentelor și a medicamentelor, etc.

Comprtimentul Urbanism și Amenjarea Teritoriului

  • au fost întocmite și eliberate un numar de 61 de certificate de urbanism;
  • au fost emise un număr de 26 de autorizații de construire;
  • au fost emise 17 certificate de atestare a edificării construcției;
  • au fost emise 11 certificate nomenclator stradal;
  • s-au distribuit 80 de numere administrative pentru locuințe/proprietăți.

Compartiment Achiziții Publice

În perioada de referință  acest compartiment a desfășurat toate activitățile necesare pentru buna desfășurare a achizițiilor publice, fiind  efectuate un număr de  peste  170  de achiziții de bunuri, servicii și investiții, cu  o valoare totală de 7.115.884 lei fără TVA.

Compartiment Administrație Publică și Secretariat, Juridic  

În perioada de referință au fost efectuate următoarele activități :

–  s-au eliberat  350 de adeverințe pentru beneficiarii de ajutor social, alocații complementare și monoparentale, burse școlare, etc ,  1224  de  adeverințe notariat și O.C.P.I., 824 de adeverințe pentru S.P.C.L.E.P,  1014 de carnete de comercializare a produselor Agricole;

–  s-au deschis 13 „poziții noi” și s-au completat unele poziții, în registrele agricole tip I , tip II   și  tip III;

–  au fot înregistrate un număr de  7.564  de documente cu caracter general, în registrul de corespondență generală;

–   au fost înregistrate un număr de 18  căsătorii, un număr de 3  nașteri și un număr de  31 de decese;

–   au fost eliberate un număr de 18 de certificate de naștere, un număr de 46 de certificate de căsătorie, un număr de  41 de certificate de deces, au fost eliberate un număr de 5 diferite extrase după actele oficiale de stare civilă și au fost soluționate un număr de 64 de cereri pentru deschiderea procedurii succesorale.

Compartimentul Implementare Proiect și Resurse Umane

În perioada de referință, pe linia resurse umane au fost efectuate următoarele :

–   s-a realizat completarea și depunerea a 24 de declarații de avere și de interese ale  consilierilor locali și funcționarilor publici din aparatul de specialitate al Primarului Comunei Farcașa și transmiterea acestora în termenul legal prevăzut către Agenția Națională de Integritate;

–   au fost organizate 1 concurs de recrutare și 1 examen de promovare în grad profesional ;

–    au fost efectuate toate activitățile necesare pentru bunul mers a acestei activități, – evaluări de activitate, declarații de avere, planuri de pregătire si perfectionare, etc.

Pe linia implementării proiectelor au fost efectuate următoarele :

–  Reactualizarea și completarea documentației necesare pentru depunerea în vederea finanțării  proiectului ”Amenajare torent Bușmei” în valoare de 4.573.435 lei;

–   Completarea dosarului cu solicitările transmise si redepunerea proiectului ”Înființare sistem de alimentare cu apă și extindere canalizare în satele Frumosu, Popești și Bușmei din comuna Farcașa județul Neamț” la Ministerul Dezvoltării – în cadrul Planului National de Investiții „Anghel Saligny” , proiect în valoare de aprox. 11.000.000 lei  și care va fi finanțat în luna februarie 2024;

–  Reabilitare, modernizare și extindere prin schimbare de destinație Cămin  Cultural Farcașa, proiect în valoare de 10.121.692,90 lei;

– Reactualizarea documentației privind proiectul ”Reabilitare torenti in comuna Farcasa,judetul Neamt – pentru prevenirea inundațiilor” și redepunerea acestuia în vederea finanțării, proiect în valoare de aproximativ  10.000.000 lei ;

–   Amenajarea Spațiului de Comemorare din centru comunei Farcașa, proiect în valoare de 500.000 lei, din bugetul local;

  • Amenajare spatii picnic – în zona Lunca lui Pădure, proiect în valoare de  221.528 lei din bugetul local;
  • Reabilitarea, extinderea si modernizarea Gradinitei din cadrul Școlii Gimnaziale ,, Ioan Luca’’ Farcașa, proiect în valoare de  2.670.103  lei;
  • A fost semnat contractual de execuție a proiectului ”Modernizarea străzilor Vadurău, Molidului, Bisericii (Popești), Cotu Poienii , Morii și Fîntânii – în valoare de  2.468.138 lei din bugetul local, proiect aflat în implementare;

–  Reabilitare, extindere si modernizare Școala Gimnaziala ,,Ioan Luca’’ Farcașa , proiect în valoare de 12.618.844 lei;

  • Dotarea cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale a unităților de învățământ din comuna Farcașa, în valoare de 763.475 lei, din fonduri europene;
  • Dotarea cu echipamente IT în domeniul educației în comuna Farcașa, proiect în valoare de 255.286 lei, din fonduri europene , proiect aflat în implementare.
  • Compartimentul Financiar Contabil

Veniturile bugetului local se constituie din:

  1. venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit,
  2. sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat,
  3. subvenții primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete,
  4. donații şi sponsorizări,
  5. operațiuni financiare.

           De asemenea, acest compartiment asigură colectarea impozitelor şi taxelor locale, constatarea şi verificarea materiei impozabile, impunerea tuturor contribuabililor persoane fizice şi juridice, urmărirea şi executarea silită a creanţelor bugetare, soluţionarea obiecţiunilor, cererilor şi petiţiilor legate de activitatea desfăşurată.

Pe lângă aceste activități, la acest compartiment, în perioada de referință  au mai fost efectuate următoarele activități :

  • s-au încasat impozite și taxe în cuantum de 893.833 lei ;

– s-au emis 36 de decizii de impunere anuale, 353 de certificate fiscale,

  • de somații și titluri executorii, 42 de adrese de înființare a popririi; s-au emis/vizat 16 de autorizații/acorduri de funcționare.
  • Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență

Pentru anul 2023, la nivelul SVSU Farcasa au fost desfăşurate activitaţi de îndrumare si control la gospodariile populatiei si la institutiile publice/operatori economici din subordinea consiliului local, avand ca scop prevenirea aparitiei situatiilor de urgență, interventia in timpul cel mai scurt si eliminarea cauzelor generatoare. S-au organizat exercitii de instruire cu membrii serviciului voluntar pentru situatii de urgenta Farcasa si exercitii de instruire in comun cu SVSU Borca si SVSU Poiana Teiului.

Alte activitati desfăsurate:

  • Intocmirea si reactualizarea documentelor de conducere şi control, a situatiilor si planurilor solicitate de institutiile superioare/coordonatoare;
  • Activitati de control privind modul de respectare a principalelor reguli si  masuri de prevenire a situatiilor de urgenta la gospodariile populatiei, biserici, scoli, cabinete medicale si alte institutii din subordinea consiliului local , astfel : 290 controale la gospodariile populatiei, 26 controale la operatori economici din subordinea Consiliului Local, 29 controale la lăcasele de cult, redactarea a aproximativ 1000  pliante (instructiuni, afise), de informare preventivă si distribuirea acestora;
  • Misiuni si interventii: 26 misiuni de supraveghere/ prevenire a inundatiilor  (ploi torentiale sau abundente-peste limitele normale), 15 misiuni de monitorizare a fenomenului de zăpor, 6 misiuni de supraveghere si intretinere a drumurilor apartinatoare UAT Farcasa conform Planului de iarnă , 35 misiuni de supraveghere a pajistilor si fanetelor pe timpul vremii caniculare pentru prevenirea incendiilor , 2 incendii de vegetatie (fanete) 8 misiuni de evaluare a pagubelor provocate de animale salbatice, 30 de alte misiuni.
  • Executarea de exercitii de alarmare, instructaje, aplicatii la scoli si institutii subordonate primariei : 4 exercitii de evacuare in caz de incendiu la sediul primariei, 4 exercitii de evacuare la scolile si gradinitele din comună, 2 exercitii cu actiune simplă pentru instiintarea, avertizarea, alarmarea, evacuarea si interventia la inundatii ca urmare a fenomenelor meteorologice si hidrologice periculoase produse pe teritoriul comunei Farcasa;
  • Achizitionarea de materiale, echipamente de protectie si interventie in caz de situatii de urgență, verificare stingatoare, verificare hidranti de incendiu, verificare si curatare a sobelor si a cosurilor de fum, verificare instalatii electrice de utilizare si prize de pamânt, intretinere si verificare centrale termice;

–  Participarea cu elevii din ciclul gimnazial la concursurile cu tematica de protectie civilă.

  • Biblioteca Comunală ”Irineu Cheorbeja”

Pe parcursul anului 2023 au fost desfășurate un număr de 4 de activități cultural-educative cu elevii Scolii Gimnaziale ”Ioan Luca” Farcașa, pe diferite teme de educație.

De asemenea, au fost efectuate activități de organizare și administrare a fondului de carte, au fost oferite servicii de informare vizitatorilor, deservirea cititorilor (completare abonamentelor, căutarea și emiterea literaturii, păstrarea evidenței materialelor emise și returnate etc.), analizarea cererilor cititorilor, asigurarea colectării și păstrării colecției, prelucrarea publicațiilor primite, organizarea de  seminarii, discuții etc

STRUCTURA FUNCȚIONALĂ A BUGETULUI PENTRU ANUL 2023

TOTAL VENITURI – 8.122.165 lei

  • PROPRII – 2.887.165 lei
  • DIN ALTE SURSE – 3.128.497 lei
  • PE SECȚIUNEA FUNCȚIONARE – 6.015.662 lei
  • PE SECȚIUNEA DEZVOLTARE – 2.106.503 lei

TOTAL CHELTUIELI –  7.115.884  lei

  • PE SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE –5.300.397 lei
  • PE SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE – 1.815.487 lei

PROIECTELE FINANȚATE, FINALIZATE SAU ÎN IMPLEMENTARE

Obiective de investiții realizate integral sau în curs de implementare  în anul 2023 :

  • Amenajare curte și parcare Primaria Farcasa – valoare : 312.884 lei, din bugetul local;
  • Amenajare curte și parc Scoala Gimnaziala ,,Ioan Luca” Farcașa – valoare 245.647 lei, din bugetul local;
  • Amenajare curte și parc Grădinița Farcașa – valoare: 138.274 lei , din bugetul local;
  • Amenajare parc de joacă strada Bisericii – centrul comunei Farcașa, valoare 186.018 lei ,din bugetul local;
  • Modernizarea străzi si drumuri în comuna Farcașa, respectiv strada Pârâului și strada Popești, valoare : 1.034.680 lei, din bugetul local;
  • A fost semnat contractual de execuție a proiectului ”Modernizarea străzilor Vadurău, Molidului, Bisericii (Popești), Cotu Poienii , Morii și Fîntânii – în valoare de  2.468.138 lei din bugetul local, proiect aflat în implementare;
  • Dotarea cu echipamente IT în domeniul educației în comuna Farcașa, proiect în valoare de 255.286 lei, din fonduri europene , proiect aflat în implementare;
  • Finalizarea lucrărilor de modernizare a grupului sanitar de la Sala de Sport, valoare 230.000 lei , din bugetul local;
  • Infiintarea unui sistem modern de supraveghere in comuna Farcasa , prin montarea unui număr de 15 camere video, cu scopul ridicării nivelului de siguranță al cetatenilor;
  • Organizarea celei de-a doua ediții a Târgului ”Tradiții și gastronomie în comuna  Farcașa, județul Neamț” ;
  • Organizarea celei de-a doua ediții a ”Balului Gospospodarilor” comunei Farcașa;
  • Proiecția de filme pe stadionul din centrul comunei Farcașa.

 

Primarul Bogdan Țifui: Așa cum bine știți, îmi doresc ca mandatul de primar să fie unul transparent, iar dumneavoastră să fiți mereu informați cu privire la evenimentele care au loc în comunitatea noastră.

 Am enumerate mai sus  principalele realizări de anul trecut. Știu, este loc de mai mult şi de mai bine !  Sunt permanent implicat și conectat cu realitățile și nevoile  comunității noastre și vă asigur că şi în anul 2024  voi fi la fel, aducându-mi aportul la  dezvoltarea comunei Farcașa. 

Desigur, realizările de până acum nu ar fi fost posibile fără implicarea colegilor din cadrul echipei Primăriei Farcaşa, fără susținerea doamnelor şi domnilor consilieri locali din Cadrul Consiliului Local Farcaşa și fără sprijinul şi întelegerea dumneavoastră, stimați locuitori.  

Suntem alături de comunitatea noastră zi de zi și că vom continua în direcția propusă, astfel încât, în câțiva ani, comuna noastră să cunoască un plus de modernism și de dezvoltare . Vă mulțumesc pentru sprijinul și susținerea dumneavoastră!

I.C.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.