Orange și-a anunțat astăzi clienții, că începând cu 1 aprilie 2026, tarifele practicate pentru serviciile oferite, vor crește cu aproape 7%. Motivul ar fi creșterea indicelui armonizat al prețurilor de consum. Conform informării transmise de companie, clienții nu vor putea face nimic, decât să plătească în noile condiții până la expirarea contractelor, întrucât creșterea se încadrează în procentul de 8% prevăzut în contracte, prin urmare, acestea nu pot fi reziliate înainte de termen. ”Conform datelor emise de Oficiul European de Statistică – Eurostat, în 2025 România a înregistrat o creștere pentru indicele armonizat al prețurilor de consum de 6,8%. Pentru a putea continua să oferim servicii de calitate și să menținem ritmul investițional de până acum, suntem nevoiți să majorăm tarifele abonamentelor cu acest procent, începând cu 1 aprilie 2026.
Astfel, începând cu prima factură emisă după data de 1 aprilie 2026, tarifele pentru toate serviciile contractate vor fi majorate cu acest procent de 6,8%, cu excepția serviciilor Microsoft. Această modificare se încadrează în procentul de 8% din prevederile contractuale și nu reprezintă o schimbare unilaterală a contractului, astfel încât denunțarea acestuia fără penalități nu este posibilă”, se arată în informarea transmisă de Orange către abonați.
I.C.












