O avarie la o conducta Apaserv a transformat o portiune de drum national din comuna Zanesti, judetul Neamt, intr-un adevarat patinoar, ieri dimineata, 2 decembrie.
Mai multe masini au facut piruete, spun martorii, iar una dintre ele, condusa de o femeie din Podoleni, a ajuns intr-o troita de pe marginea drumului. Din fericire nu au fost victime, insa buna de plata a fost tot șoferita, aceasta fiind sanctionata de politisti.
IPJ Neamt a confirmat incidentul. Purtatorul de cuvant Georgiana Mosu a declarat ca problema a ajuns in atentia politistilor abia dupa acest accident. Versiunea oficiala a politistilor privind cauza producerii accidentului, este neadaptarea vitezei la conditiile de drum, femeia fiind amendata. Au fost ulterior sesizati cei de la drumuri dar si Apaserv, situatia fiind remediata in jurul orei 14.
Desi localnicii spun ca in locul respectiv curge apa in sosea de aproximativ 5-6 luni de zile, Vlad Angheluta, directorul Apaserv spune ca abia ieri s-a aflat despre avarie, dupa ce drumul s-a transformat in patinoar. El a mai declarat pentru TvmNeamt ca nu vede de ce ar trebui sanctionata compania pe care o conduce, dupa a fost pusa in pericol siguranta participantilor la trafic.
Purtatorul de cuvant al IPJ Neamt a spus ca in afara de șoferița implicata in accident, nu a mai fost sanctionat nimeni de catre politisti: nici cei de la Drumuri Nationale, nici cei de la Apaserv.
Ionut CORFU (sursa foto: martori)
In primul rand polițiștii nu au acționat corect
In primul rand dupa producerea accidentului trebuiau chemați cei responsabili de cauza formării poleiului in zona respectiva respectiv APA SERV si cei de la compania de drumuri
Pentru polițiști intotdeauna este mai usor sa vina cu placa inadaptării vitezei la condițiile de mers decat sa ia masurile care trebuie in totalitate
APA SERV este recunoscută pentru promptitudinea cu care isi rezolva salariile suni la ei astazi si vin dupa doua saptamani sau in cazul de la Bănești dupa 5-6 luni
Vinovatul principal nu a fost sancționat singura vinovată fiind femeia de la volan
Imi este sila de agentii de poliție care nu sunt in stare sa si faca meseria cum trebuie si intotdeauna înclină litera legii pentru cei mai puternici