General
Citit de: 295 ori

Peste 10 căței și pisici, salvați de polițiști la Borlești și Piatra Neamț

Mamă și fiică accidentate pe trecere la Zănești
A trecut la cele veșnice starețul Mănăstirii Almaș

La data de 30 mai a.c. polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț – Biroul pentru Protecția Animalelor au intervenit prompt pe raza comunei Borlești, în urma unei sesizări privind existența unor pui de câine abandonați într-o anexă nelocuită a unei curți părăsite.

 

Au fost identificați 11 pui de cățel, unii dintre ei de vârstă foarte fragedă, care se adăposteau în condiții improprii.

Animalele au fost preluate în siguranță și transportate la Asociația Claudia – Încă o Șansă.

Puii se află în grija asociației și sunt în prezent disponibili pentru adopție responsabilă, fiind în căutarea unor familii iubitoare și dedicate protecției și bunăstării animalelor.

La aproximativ o oră după această intervenție, polițiștii au fost din nou solicitați, de această dată pe strada Ana Ipătescu, din municipiul Piatra Neamț, pentru salvarea a doi pui de pisică blocați în scutul unei mașini. Intervenția a fost finalizată cu succes, iar cei doi pisoi au fost adoptați de un polițist din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor. Acesta deține deja o pisică, care i-a acceptat imediat pe micuții salvați, oferindu-le afecțiune și protecție.

Reamintim cetățenilor că legislația în vigoare impune obligativitatea sterilizării câinilor de rasă comună, măsură esențială pentru prevenirea abandonului și controlul populației canine.

Totodată, responsabilizarea proprietarilor de animale este un pas important în asigurarea unei comunități sigure, atât pentru oameni cât și pentru animale.

sursa: IPJ Neamț

Distribuie știrea:

Articolul anterior
Mamă și fiică accidentate pe trecere la Zănești
Articolul următor
A trecut la cele veșnice starețul Mănăstirii Almaș

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed