Local
Citit de: 3 ori

Peste 100 de nemțeni amendați într-o singură zi, pentru că nu purtau mască

Femeie din Săbăoani, dată dispărută. Dacă ați văzut-o, sunați la 112!
ISU Neamț: 10 tone de porumb s-au făcut scrum, într-un incendiu la un depozit de cereale

Peste 100 de nemteni au fost amendati intr-o singura zi, pentru ca nu purtau masca de protectie, informeaza Politia Neamt. Valoare amenzilor aplicate de politisti in ultimele 24 de ore pentru nerespectarea regulilor de protectie contra coronavirus, se ridica la aproape 10.000 de lei. ”Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 150 de polițiști, polițiști locali și jandarmi, împreună cu celelalte instituții implicate au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, precum și restaurante, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.

Au fost organizate 8 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 63 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 111 mijloace de transport și au fost legitimate 1030 de persoane.

Echipele de control au depistat 120 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020.

Alte 2 sancțiuni contravenționale au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 9.750 de lei.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19”, se arata intr-un comunicat al Politiei Neamt.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: pentru că nu purtau mască, Peste 100 de nemțeni amendați într-o singură zi
Articolul anterior
Femeie din Săbăoani, dată dispărută. Dacă ați văzut-o, sunați la 112!
Articolul următor
ISU Neamț: 10 tone de porumb s-au făcut scrum, într-un incendiu la un depozit de cereale

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed