Peste 2.700 de familii din Neamț au rămas fără curent electric după ninsorile din ultimele ore. ”Delgaz Grid ne-a informat că localitățile Boboiești, Dolhești, Pâțâligeni, Pipirig, Pluton și Stânca din comuna Pipirig și Mânăstirea Neamț din comuna Vânători Neamț sunt afectate din punct de vedere al alimentării cu energie electrică. 2721 de consumatori nu sunt alimentați cu energie electrică. Se lucrează pentru remedierea situației”, a transmis ISU Neamț la ora 10.
CJ Neamț a transmis că nu sunt drumuri județene blocate sau impracticabile, dar se circulă în condiții de iarnă. La ora 10 s-a intervenit pentru o ambulanță care nu putea urca o rampă pe drumul județean dintre Bălușești și Itrinești. Echipajele de deszăpezire au acționat toată noaptea, a mai anunțat CJ Neamț.
Nici pe drumurile naționale nu au fost anunțate probleme deosebite, adică de circulă, însă în condiții de iarnă.
I.C.












