Local

Peste 30 de căruțași au fost amendați în Piatra Neamț în două luni

0

Politistii locali din Piatra Neamt au amendat in primele doua luni ale anului, peste 30 de căruțași care au circulat cu atelaje trase de cai pe strazile principale din municipiul resedinta de judet. ”În perioada 14.02.2022 – 25.02.2022, polițiștii locali din cadrul Birourilor Siguranță Rutieră și Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț, au desfășurat o acțiune pe linie specifică, pentru a depista persoanele care încalcă prevederile H.C.L. 228/2021 în ceea ce privește circulația vehiculelor cu tracțiune animală pe principalele artere din municipiul Piatra Neamț.

În paralel, polițiștii locali responsabili de zonă au derulat o campanie de informare a proprietarilor de atelaje, cu privire la interziecerea circulației acestora pe mai multe străzi intens circulate, pentru a se preveni accidentele în rândul acestei categorii de conducători de vehicule, cât și pentru asigurarea fluenței traficului rutier.

În acest context, de la începutul anului și până în prezent, au fost sancționați 31 de conducători de vehicule cu tracțiune animală, valoarea amenzilor fiind de 9.100 de lei, urmând ca astfel de acțiuni să se organizeze periodic, pe tot parcursul anului 2022.

Potrivit art. 2, lit. ”j” din H.C.L. 228/2021 – ” este interzisă deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală pe arterele principale ale municipiului (str. Petru Movilă, Bd. Decebal, Bd. Traian, Bd. Gral. N. Dăscălescu, str. Bistriței, Bd. 9 Mai, str. D. Leonida, str. Fermelor, str. M. Viteazu, str. 1 Decembrie 1918), cu excepția vehiculelor cu tracțiune animală, de agrement, avizate de muncipalitate”, se arata intr-o informare a Politie Locale Piatra Neamt.

I.C. (sursa foto: Politia Locala)

Distribuie știrea:

Etichete: Peste 30 de căruțași au fost amendați în Piatra Neamț în două luni
Articolul anterior
George Lazăr anunță măsurile Guvernului Ciucă pentru protejarea populației în fața crizei din energie
Articolul următor
Mobilizare generală în Neamț pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.