Prima sesiune din 2015 a examenului national de Bacalaureat a inceput, luni, cu testarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana. Peste 4.000 de absolventi de liceu din judetul Neamt, din seria curenta, s-au inscris pentru sesiunea iunie-iulie, acestora alaturandu-li-se inca 450 de absolventi de liceu din seriile anterioare, care nu au reusit sa obtina diploma de Bacalaureat. Aceasta prima sesiune din 2015 se desfasoara in perioada iunie-iulie, iar rezultatele finale vor fi afisate pe 10 iulie. De luni si pana pe 10 iunie absolventii vor fi testati in privinta competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana, apoi in perioada 15-19 iunie va avea loc evaluarea competentelor digitale, iar inte 22-26 iunie elevii vor sustine evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala. Din 29 iunie incep probele scrise. Astfel, pe 29 iunie tinerii aspiranti la dipoma de Bacalaureat vor sustine proba scrisa la Limba si literatura romana, pe 1 iulie se deruleaza proba obligatorie a profilului, pe 3 iulie – poba la alegere a profilului si specializarii, urmand ca, pe 6 iulie, sa aiba loc afisarea rezultatelor si depunerea contestatiilor. Pe 7-9 iulie vor fi rezolvate contestatiile, iar pe 10 iulie vor fi aflate rezultatele finale. A doua sesiune a examenului de Bacalaureat va avea loc, potrivit ordinului de ministru al Educatiei, in perioada august-septembrie, iar inscrierea candidatilor se va face intre 13 si 17 iulie. Fiecare concurent, atat din sesiunea curenta cat si din urmatoarea, trebuie sa stie ca in salile de examen candidatii n-au voie sa aiba asupra lor, printre altele, manuale, carti, culegeri, notite, rezumate, telefoane mobile, casti audio, mijloace electronice de calcul sau comunicare. Elevii care incalca aceasta regula vor fi eliminati din examen si isi vor pierde dreptul de a participa la urmatoarele doua sesiuni de bacalaureat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.