InfractionalJustitieLocal
Citit de: 6 ori

Peste doi ani după gratii, după ce și-a teororizat ani de zile soția și fiica în Italia

9 luni de pușcărie, pentru un pachet de cafea
Recrutări pentru Colegii Militare- Au mai rămas 10 zile pentru înscriere

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat de 43 de ani, din Roman.

Față de acesta, Curtea de Apel Bacău a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani și 3 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de ”rele tratamente”, în dauna soției sale, faptă prevăzută de Codul Penal Italian.

În fapt, în perioada 2009 – 2012, în timp ce se afla pe teritoriul Italiei împreună cu concubina sa, bărbatul a insultat-o, a amenințat-o în repetate rânduri, chiar și cu moartea și a agresat-o fizic, lovind-o cu diferite obiecte. Totodată, acesta ar fi încercat să o dea afară din locuința comună, atât pe concubina sa cât și pe fiica sa minoră, constrângând-o astfel să trăiască în condiții de umilință și frică constantă pentru propria viață, acțiuni ce au fost exercitate în prezența fiicei sale minore.

Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: după ce și-a teororizat soția și fiica în Italia, Peste doi ani după gratii
Articolul anterior
9 luni de pușcărie, pentru un pachet de cafea
Articolul următor
Recrutări pentru Colegii Militare- Au mai rămas 10 zile pentru înscriere

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed