Local
Citit de: 0 ori

Petrecere cu peste 20 de persoane, ”spartă” de polițiștii din Piatra Neamț

Prinși la volan cu alcoolemii de dosar penal
”Rachetă” prin localitate, deși avea permisul suspendat

La data de 13 martie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în incinta unui local pubic din Piatra Neamț se desfășura un eveniment privat

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind identificate 21 de persoane. De asemenea, evenimentul organizat a fost întrerupt de forțele de ordine.

Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020 au fost aplicate  sancțiuni contravenționale în cuantum total de 4.500 de lei.

Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane,  restaurante, baruri,  săli de evenimente etc.).

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Articolul anterior
Prinși la volan cu alcoolemii de dosar penal
Articolul următor
”Rachetă” prin localitate, deși avea permisul suspendat

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed