Politistii locali din Piatra- Neamt asigura linistea si ordinea publica la 10 scoli din municipiu, pe parcursul intregului an scolar 2019-2020. ”Conform ”Planului Național Comun de Acțiune, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile”, Poliția Locală Piatra Neamț, prin Birourile Ordine Publică și Siguranță Rutieră, asigură desfășurarea procesului educațional în condiții de ordine și liniște publică și siguranță rutieră, la un număr de zece unități de învățământ, pe raza municipiului Piatra Neamț.

Astfel, între orele 07.45 – 08.15 și 11.50 – 13.00, pe durata întregului an școlar 2019 – 2020, patrule din cadrul Biroului Siguranță Rutieră fluidizează traficul pietonal și rutier în zona Colegiilor Naționale ”Petru Rareș”, ”Gheorghe Asachi”, CN Informatică, ”Gheorghe Cartianu”, Liceului Tehnologic ”Dimitrie Leonida”, Liceul Teologic Ordodox ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” și a Școlilor Gimnaziale nr. 3, nr. 5, nr. 8, nr. 9 și nr. 11.

Totodată, echipaje din cadrul Birourilor Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț supraveghează afluirea și defluirea elevilor, atât la începutul cât și la finalizarea cursurilor instituțiilor de învățământ sus menționate, pentru a preveni comiterea de fapte antisociale.

În conformitate cu atribuțiile conferite de art. 6, lit.b și art. 7, lit. a, din Legea Poliției Locale – 155/2010,  Poliția Locală  ”menţine ordinea publică în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ publice, a unităţilor sanitare publice, în parcările auto aflate pe domeniul public sau privat al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, în zonele comerciale şi de agrement, în parcuri, pieţe, cimitire, precum şi în alte asemenea locuri publice aflate în proprietatea şi/sau în administrarea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau a altor instituţii/servicii publice de interes local, stabilite prin planul de ordine şi siguranţă publică și ”asigură fluenţa circulaţiei pe drumurile publice din raza teritorială de competenţă, având dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicul exclusiv pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de prezenta lege în domeniul circulaţiei pe drumurile publice”, se arata intr-o informare a Politiei Locale din Piatra- Neamt.

Ionut CORFU

 

 

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.