AdministratieInfractionalLocal
Citit de: 4,411 ori

Piatra Neamț- Clanul ”Capră”, destructurat de DIICOT: cămătărie, tâlhării, șantaj

Program cu publicul la Evidența Populației, pe perioada stării de alertă
IPS Pimen a murit. Pe 20 aprilie fusese diagnosticat cu Covid 19

Actualizare stire: Vezi AICIOpt membri ai clanului ”Capră” au fost retinuti. Confiscasera pana si locuintele sociale din Speranta si Valeni

Stirea initala: O grupare infractionala din Piatra Neamt, cunoscuta drept Clanul ”Capra”, a fost destructurata ieri de procurorii DIICOT si politistii de la Investigatii Criminale, dupa multi ani de zile in care membrii gruparii si-au facut de cap in Piatra Neamt. 15 persoane au fost conduse la audieri, fiind banuite de camatarie, talharii si santaj, anunta Politia Neamt: ”Politiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, au documentat activitatea unui grup infracțional organizat profilat pe comiterea infracțiunilor de cămătărie și șantaj.

Astăzi, 19 mai, polițiștii au desfășurat 6 percheziții la domiciliile persoanelor bănuite, în urma cărora au ridicat mai multe înscrisuri, în vederea continuării cercetărilor.

Din investigații a reieșit că, începând cu anul 2017, liderul grupării, un bărbat de 38 de ani, din Piatra Neamț, ar fi acordat bani cu titlu de împrumut, mai multor persoane, pentru care ar fi perceput dobânzi lunare de 100% din suma acordată.

Pentru a garanta returnarea banilor sau a dobânzilor percepute, bărbatul i-ar fi obligat pe debitori să îi predea cărțile de identitate, în baza cărora ar fi încasat lunar alocațiile, ajutoarele sociale sau alte drepturi financiare de care beneficiau cei în cauză. În vederea recuperării banilor, membrii grupului ar fi exercitat acte de constrângere fizică și psihică împotriva persoanelor care nu reuşeau să restituie, la termen, sumele datorate.

De asemenea, membrii grupării ar fi constrâns mai multe persoane să întocmească contracte de închiriere a unor locuințe sociale gestionate de o societate comercială din Piatra Neamț, cu scopul de a-i determina să le remită lunar sume cuprinse între 500 și 1000 de euro, pentru a le permite folosirea imobilelor. În situația în care aceștia s-ar fi aflat în imposibilitatea de a mai achita ratele lunare, i-ar fi determinat să își părăsească imobilele.

În cursul lunii mai 2019, în scopul recuperării unor sume de bani sustrase, membrii grupului infracțional ar fi exercitat acte de violență asupra unui bărbat din localitatea Bârgăoani. Pe fondul acestora constrângeri, bărbatul le-ar fi remis 1.300 de euro, 700 de lei și un telefon mobil.

Totodată, liderul grupării, aflat în prezent în stare de deținere, fiind cercetat într-o cauză penală privind infracțiunea de șantaj, ar fi constrâns persoana vătămată în vederea retragerii plângerii penale formulate împotriva sa.

În baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 5 – 10 mai a.c., cel în cauză ar fi exercitat presiuni asupra unei persoane incarcerate pentru a-i remite 400 de euro, cu titlu de taxă de protecție.

Astăzi, polițiștii au depistat, în flagrant delict, pe raza orașului Roznov, un bărbat în timp ce ridica suma de bani stabilită conform convenției, de la un membru de familie al persoanei incarcerate.

15 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire și aderare la un grup infracţional organizat, camătă, tâlhărie calificată, influențarea declarațiilor, lipsire de libertate în mod ilegal și şantaj, urmând a fi dispuse măsurile legale.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

În activități au fost angrenați polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și jandarmi”, se arata intr-un comunicat al Politiei Neamt.

Ionut CORFU (sursa: IPJ Neamt)

Distribuie știrea:

Etichete: destructurat de DIICOT: cămătărie, Piatra Neamț- Clanul ''Capră'', șantaj, tâlhării
Articolul anterior
Program cu publicul la Evidența Populației, pe perioada stării de alertă
Articolul următor
IPS Pimen a murit. Pe 20 aprilie fusese diagnosticat cu Covid 19

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed