LocalNational
Citit de: 4 ori

Piatra- Neamț, gest de solidaritate. Polițiștii de la Ordine Publică, în ajutorul sinistraților de la Văleni

Tazlău- Drum județean intrat în reparații capitale. Arsene: ”Am promis nemțenilor o infrastructură rutieră modernă”
Publiserv abia își trage sufletul după investițiile din perioada fostului director Ciobanu, devenit între timp ”lupul moralist”

Ieri, 24 iunie a.c., aproximativ 30 de polițiști ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Neamț au organizat o activitate voluntară în ajutorul persoanelor din cartierul Văleni din Piatra Neamț, ale căror proprietăți au fost afectate de inundațiile din ultimele zile.

Echipați cu mijloace specifice, polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, atât din mediul rural, cât și din mediul urban, au intervenit pentru salvarea bunurilor și înlăturarea efectelor inundațiilor.

Aceștia au acordat sprijin pentru îndepărtarea aluviunilor din locuințe, curți și anexe gospodărești. Pe lângă cuvintele de încurajare, polițiștii au adus peste 150 de baxuri de apă.

Polițiștii reiterează sprijinul lor în situații de urgență și vor interveni prompt la toate apelurile cetățenilor care au avut de suferit în urma inundațiilor!

(sursa: IPJ Neamt)

Distribuie știrea:

Etichete: gest de solidaritate. Polițiștii de la Ordine Publică, în ajutorul sinistraților de la Văleni, Piatra Neamt
Articolul anterior
Tazlău- Drum județean intrat în reparații capitale. Arsene: ”Am promis nemțenilor o infrastructură rutieră modernă”
Articolul următor
Publiserv abia își trage sufletul după investițiile din perioada fostului director Ciobanu, devenit între timp ”lupul moralist”

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed