AdministratieLocal
Citit de: 11 ori

Piatra Neamț- Regulamente de interes local în dezbatere publică

Tipuri de circuite electrice și din ce sunt acestea formate
Protest la balcon în Piatra Neamț: ”Bandiții din Poliție și Parchet protejează hoții din PSD”

Săptămâna aceasta au fost lansate în dezbatere publică două noi regulamente de interes local pentru care administratia locala așteapta propuneri de completări și modificări, anunta Primaria Piatra Neamt intr-un comunicat de presa. ”Primul este „Regulamentul privind administrarea, întreținerea și exploatarea fondului locativ din domeniul public și privat al municipiului Piatra-Neamț și domeniul privat al statului”. În regulament sunt cuprinse condițiile de acordare a acestor tipuri de locuințe, criteriile pentru stabilirea ordinii de priorități în soluționarea cererilor, drepturile și obligațiile beneficiarilor și ale administratorului, modele ale contractelor cadru de închiriere etc.

Cel de-al doilea regulament este „Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a parcărilor publice cu plată precum şi a celui de blocare, ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor care sunt staționate sau parcate neregulamentar de pe domeniul public şi privat al Municipiului Piatra-Neamț.”

”Cele două regulamente aflate în prezent în dezbatere publică sunt de maximă importanță pentru reglementarea unor servicii care îi vizează pe mulți dintre locuitorii orașului.Vom analiza atent toate propunerile primite și vom face modificări în consecință, pentru că vocea și opiniile comunității primează în deciziile noastre” a declarat primarul Andrei Carabelea.

Regulamentele sunt postate pe site-ul primăriei și pot fi consultate la link-ul: https://www.primariapn.ro/dezbateri. Sugestiile pot fi trimise pe adresa infopn@primariapn.ro”, se arata in comunicatul de presa transmis de Primaria Piatra Neamt.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Piatra Neamț- Regulamente de interes local în dezbatere publică
Articolul anterior
Tipuri de circuite electrice și din ce sunt acestea formate
Articolul următor
Protest la balcon în Piatra Neamț: ”Bandiții din Poliție și Parchet protejează hoții din PSD”

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed