InfractionalLocal
Citit de: 1 ori

Piatra Neamț- Șofer tras pe dreapta, după ce băgase o doză de cocaină

Mugur Cozmanciuc: Fermierii nemțeni afectați de secetă vor primi ajutor de la Guvernul PNL
Și-a vizitat o mătușă cu forța- Un tânăr pus pe scandal, a ajuns în arest

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, aflat sub influența substanțelor psihoactive.

La data 29 august a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărăței din Piatra Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitivă pentru Cocaină. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a prezenței substanţelor psihoactive.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii rutieri atrag atenția asupra faptului că, în conformitate cu articolul 336, alineatul 2 din Codul penal, ,,se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: după ce băgase o doză de cocaină, Piatra Neamț- Șofer tras pe dreapta
Articolul anterior
Mugur Cozmanciuc: Fermierii nemțeni afectați de secetă vor primi ajutor de la Guvernul PNL
Articolul următor
Și-a vizitat o mătușă cu forța- Un tânăr pus pe scandal, a ajuns în arest

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed